6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Europa jubilează, după victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale: Mai mulți lideri au transmis primele mesaje de felicitare

Mai mulți lideri din Uniunea Europeană, primii printre care Emmanuel Macron, Donald Tusk și Ursula von der Leyen au salutat victoria Maiei Sandu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale și i-au transmis mesaje de felicitare.

Foto: facebook

Președintele francez Emmanuel Macron a felicitat-o pe Maia Sandu duminică seară pentru „realegerea sa în fruntea Republicii Moldova”.

Într-un mesaj postat pe X, Macron a asigurat că „Franța va continua să fie alături de Moldova pe drumul său european”.

Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat-o duminică pe Maia Sandu.

„Este nevoie de un tip rar de putere pentru a depăși provocările cu care v-ați confruntat în această alegere. Sunt fericită să continui să lucrez cu dumneavoastră pentru un viitor european pentru Moldova și poporul său”, a scris Ursula von der Leyen pe X.

Și premierul polonez, Donald Tusk, a venit cu un mesaj de felicitare.

„În ciuda interferenței agresive și masive a Rusiei în alegerile prezidențiale din Moldova, Maia Sandu l-a învins cel mai probabil pe favoritul Moscovei. Să sperăm că această tendință va continua în următoarele zile și luni și în alte țări”, a scris Donald Tusk pe X.

Potrivit ultimelor informaţii oferite de Comisia Electorală Centrală (CEC), în urma procesării a 2212 procese verbale din totalul de 2219, Maia Sandu câștigă al doilea mandat de Președinte al Republicii Moldova.

Pe 3 noiembrie, moldovenii și-au ales Președintele țării pentru următorii patru ani de zile. Lupta finală politică s-a dat între candidata înaintată de partidul de guvernare, PAS, Maia Sandu, actuala șefă a statului și fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, înaintat și susținut de Partidul Socialiștilor. Cum a decusrs procesul de vot, vedeți pe UNIMEDIA.


Pub