6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Mitropolitul Vladimir, spitalizat la Moscova: A suferit o intervenție chirurgicală

Mitropolitul Vladimir a fost spitalizat într-o clinică specializată din orașul Moscova, Federația Rusă. Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Moldovei, Înaltpreasfințitul a suferit o intervenție chirurgicală.

Foto: UNIMEDIA

„În data de 20 martie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, a suferit o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală într-o clinică specializată din orașul Moscova, Federația Rusă. Ne bucurăm să vă informăm că operația a fost efectuată cu succes, iar starea sa de sănătate este în curs de monitorizare.

În acest moment, ÎPS Mitropolit Vladimir dorește să transmită sincere mulțumiri celor care s-au rugat pentru sănătatea sa în această perioadă dificilă. În ciuda împrejurărilor, Întâistătătorul nostru rămâne plin de credință și speranță, simțindu-se susținut de rugăciunile și gândurile bune ale clerului și credincioșilor.

Din patul de spital, ÎPS Vladimir dorește să transmită părintești binecuvântări tuturor fiilor și fiicelor Bisericii Ortodoxe din Moldova. El apreciază profund sprijinul și solidaritatea manifestate în aceste momente deloc ușoare.

În continuare, vă îndemnăm să rămânem uniți în rugăciune pentru însănătoșirea grabnică a Întâistătătorului nostru, ÎPS Mitropolit Vladimir. Fie ca rugăciunile noastre comune pentru Vlădica Vladimir să fie primite de Dumnezeu în această perioadă plină de provocări. Să ne rugăm împreună pentru sănătatea și puterea sa de a depăși această încercare cu tărie și credință”, comunică Mitropolia.


Pub