Siguranța alimentară deține un rol esențial în menținerea hranei în starea adecvată la fiecare etapă din lanțul alimentar: de la producție, recoltare, procesare, depozitare, distribuție până la preparare și consum.
Prin intermediul Zilei mondiale a siguranței alimentare, Organizația Mondială a Sănătății și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură insistă pentru a integra pe agenda publică siguranța alimentară. Astfel s-ar reduce povara toxiinfecțiilor alimentare la nivel mondial.
Datele OMS arată că 600 de milioane de persoane se îmbolnăvesc anual din cauze alimentare. Hrana nesigură reprezintă o amenințare pentru sănătatea umană dar și pentru economie.
Mai grav este că 420.000 de oameni își pierd viața în fiecare an, din care 125.000 de copii cu vârsta sub cinci ani.
Respectarea standardelor globale, stabilirea unor controale sistematice, inclusiv răspunsuri în caz de urgență, accesul la apă curată, aplicarea practicilor potrivite în agricultura și construirea unor obiceiuri de a face alegeri sănătoase reprezintă câteva modalități prin care guvernele, organizațiile internaționale, oamenii de știință, sectorul privat și societatea civilă pot participa la siguranța alimentară.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!