Maia Sandu a explicat că Tatiana Batin activa de mai mult timp în partid, încă înainte ca formațiunea să ajungă în Parlament.
„A lucrat mai mult timp în partid până să ajungă partidul în Parlament. Când Igor Grosu a devenit președintele Parlamentului, ea a trecut să lucreze în cabinet, în continuare, cu el. Nici într-un caz nu i-am sugerat eu. Dimpotrivă eu mi-am exprimat niște îngrijorări că situațiile pot să fie speculate. Acum înțeleg că și ea și-a depus mandatul”, a declarat Maia Sandu.
De asemenea, o altă verișoară a Maiei Sandu și-a dat depus mandatul. Este vorba de Anastasia Taburceanu, care și-a anunțat demisia din cadrul întreprinderii de stat MoldATSA, pe fondul scandalului izbucnit în jurul remunerării sale.
S-a întâmplat după ce a ieșit la iveală că Anastasia Taburceanu, fosta purtătoare de cuvânt a Nataliei Gavrilița și verișoara președintei, Maia Sandu, este angajată la întreprinderea de Stat „MoldATSA” în calitate de specialist în comunicare.
În acest context, președinta Maia Sandu a susținut că nu a știut nimic despre faptul că verișoara sa, Anastasia Taburceanu, a fost angajată în calitate de comunicator la MoldATSA, cu un câștig de aproximativ 120 mii lei lunar. „Nu am nicio legătură cu angajarea, nu am recomandat, nu am fost informată, nici consultată. După mine e amoral să iei bani nemeritați și trebuie întorși, dar faptul că ruda mea a primit bani pe care nu i-a meritat nu e vina mea”, a declarat Maia Sandu.
În mai puţin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la MoldATSA, Anastasia Taburceanu a fost remunerată cu peste un milion de lei.
Fosta deputată PAS, Olesea Stamate, a comentat cazul Anastasiei Taburceanu „Înainte ca Guvernul măcar să se gândească să mărească taxele, ar trebui întâi să facă un audit serios în instituțiile statului. Sunt sigură ca va reuși să facă multe economii la buget, dacă va dori cu adevărat”, susține politiciana.
Și ex-ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit cu un comentariu după dezvăluirile privind remunerarea Anastasiei Taburceanu și demiterea cu scandal a directorului instituției, Dumitru Vangheli: „Cei cu salarii nejustificate trebuie demiși, indiferent de gradul de rudenie”.
Întreprinderea de Stat „MoldATSA” a venit cu noi precizări privind salariile angajaților, după scandalul legat de remunerearea exorbitantă a Anastasiei Taburceanu, care a activat la întreprindere în calitate de specialist în comunicare cu 120 mii lei lunar.
În vara anului 2021, Anastasia Taburceanu a fost numită purtătoarea de cuvânt a Nataliei Gavrilița.
În august 2021, președinta, Maia Sandu, a vorbit în premieră despre acuzațiile de cumetrism, după ce verișoara sa a fost angajată la Guvern, în echipa prim-ministrei, Natalia Gavrilița.
La rândul său, prim-ministra de atunci, Natalia Gavrilița, spunea că purtătoarea sa de cuvânt, Anastasia Taburceanu, a fost angajată în baza încrederii și profesionalismului, iar întrucât este o funcția cu demnitate publică, în orice moment poate fi demisă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!