Cine este Eminescu? Din articolele lui Eminescu scrise în perioada în care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea în care ocupa funcţia de redactor-şef la ziarul conservatorilor, Timpul, transpare nu numai o mare putere de analiză, un spirit critic şi intrasingent, neiertător cu cei corupţi şi lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce în lumină reflectoarelor un mare naţionalist. Acesta va face tot ceea ce îi stă în puteri pentru a-i susţine pe moldoveni şi pe ardeleni, care luptau, separat, împotriva marilor puteri care se pregăteau să îi absoarbă, va crea o societate secretă, va ignora toate avertismentele primite de la apropiaţi, şi se va întoarce chiar şi împotriva conducerii Partidului Conservator şi, implicit, a lui Maiorescu. Tocmai acest naţionalism şi patriotismul său aproape naiv în acel context politic aveau să-l piardă. Informat asupra a ceea ce i se pregătea, Eminescu nu a încetat să lupte până la sfârşit.

Ce informaţii au parvenit generaţiilor următoare de elevi şi de studenţi despre cel mai mare poet al României? Ştim că Eminescu este poetul naţional, şi în acelaşi timp, grad de comparaţie absolut (mai toţi marii poeţi români sunt pe locul 2 după Eminescu. Locul 3 nu există).

Ştim că a înnebunit brusc la vârsta de 33 de ani, doar pentru a se stinge câţiva ani mai târziu într-un ospiciu, şi (cu perdea) că suferea de sifilis. Însă ştim prea puţine despre activitatea lui jurnalistică (care are marele merit de a-l releva pe Omul Eminescu, faţă de Visătorul Eminescu, aşa cum ne parvine din poeziile sale), şi ştim şi mai puţine lucruri despre contextul politic din acea perioadă, care a jucat un rol major nu numai în viaţa lui Eminescu, ci şi în scenariul morţii lui. La 120 de ani de la moartea lui Eminescu, o mulţime de informaţii surprinzătoare ies la suprafaţă, informaţii de natură să zugrăvească în alte culori epoca şi situaţia jurnalistului politic, care departe de a fi "bietul", reprezenta ţinta unor puteri interne şi internaţionale.

Un context nefavorabil Eminescu devine ziarist în 1876 şi această este meseria pe care o va profesa până la sfârşitul vieţii. Lucrează la Curierul de Iaşi, după care ajunge la ziarul Timpul din Bucureşti, publicaţie afiliată Partidului Conservator. În anul 1880 devine redactor-şef, iar funcţia să îi va permite să ia atitudine vizavi de mişcările politice care aveau loc în România, şi care erau departe de a servi interesele românilor. În doar trei ani, până în 1883, anul oficial al alienării sale, Eminescu a reuşit "performanţa" de a-şi face duşmani nu numai interni, ci şi internaţionali. Lucrurile vor merge atât de departe, încât dovezi care ies la suprafaţă par să indice atât implicarea în complot atât a celor apropiaţi, cât şi a celor care îl susţinuseră şi îi sprijiniseră iniţial în carieră.

Eminescu s-a arătat foarte vehement şi intransigent în ceea ce priveşte înstrăinarea Basarabiei, a politicii interne care urmărea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renunţarea la Ardeal), dar şi chestiunea spinoasă a invaziei evreieşti în Moldova, care a sărăcit dramatic în doar câţiva ani întreaga populaţie, în mare parte rurală. Iată de ce Eminescu devenise o problemă internaţională. În momentul în care va începe să atace şi conducerea partidului său şi inclusiv pe Maiorescu, aceştia vor înţelege că este timpul să facă ceva pentru a-i astupa gura "slobodulului" Eminescu. În anul 1882, poetul îi mărturisea Veronicăi Micle: "TIMPUL acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea. Sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România…Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor".

Eminescu şi-a urmat acest crez până în ultima zi a vieţii sale, pentru că în momentul în care nu a mai putut să le înfrângă, a pierit. Celebrele vorbe: "şi mai potoliţi-l pe Eminescu" au fost rostite de Petre Carp, unul dintre politicienii influenţi aflaţi la conducerea Partidului Conservator. Din cauza fervorii şi pasiunii cu care îşi susţinea ideile, mânat de spiritul său patriot aflat în neconcordanţă cu epoca în care trăia, Eminescu se ceartă şi cu alţi membri ai partidului, printre care Zizi Cantacuzino şi Lahovari, pe care îl apostrofează dur chiar în redacţia ziarului Timpul. Alte "victime" ale spiritului său justiţiar şi critic sunt C.A. Rosetti şi I.C. Brătianu.

Mai mult citiți aici.

---