„Distincția i s-a înmânat pe data 19 septembrie, de către ministrul bulgar al afacerilor externe, Ivan Kondov, care a recunoscut contribuția excepțională a ambasadorului Republicii Moldova în dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Bulgaria.
Printre realizările mandatului diplomatului Republicii Moldova se numără semnarea, la 26 martie 2024, a Acordului dintre Ministerul Educației din Bulgaria și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, care prevede transformarea Universității de Stat din Taraclia „Grigore Țamblac“ într-o filială a Universității din Ruse „Angel Kânchev“ .
Distincția a fost oferită și în contextul sprijinului acordat de Republica Bulgaria comunității bulgare din Moldova, prin diverse instrumente financiare și proiecte de cooperare bilaterală”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!