5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 6.000 € CEDO condamnă Moldova: 6.000 € despăgubiri pentru lipsă independență CSM 157 mln € Guvernul avizează 157 mln € de la UE pentru reforme și investiții 8,6 % Inflația anuală accelerează la 8,6% în septembrie, maxim de ani recente
O fetiță de 12 ani și-a înscenat propria răpire pentru a obține bani de la părinți, în Brazilia: „Ori plătiți răscumpărarea, ori mă ucide”

O fată de 12 ani din Itaiopolis, estul Braziliei, a inventat propria răpire la începutul lunii iunie, cerând părinților bani drept răscumpărare. Poliția, alertată de familie, a găsit-o într-o casă de la marginea orașului, descoperind că întreaga poveste era falsă, relatează Oddity Central și Libertatea.

Foto: Shutterstock

O copilă din Itaiopolis, nordul statului Santa Catarina, a șocat familia și autoritățile cu o poveste inventată despre propria răpire, cu scopul de a obține o răscumpărare de la părinții săi. 

Incidentul a avut loc la începutul lunii iunie. În jurul orei 1.00, fata a dispărut de acasă și a început să trimită părinților mesaje în care susținea că a fost răpită de indivizi necunoscuți. 

Aceasta susținea că viața îi este amenințată și că este tratată cu brutalitate de către răpitori. Îngrijorați de siguranța fiicei lor, părinții au anunțat imediat poliția. Autoritățile locale, sprijinite de Divizia de Investigații Criminale (DIC) din orașul vecin Mafra, au demarat o operațiune de căutare a fetei și a presupusului grup de răpitori. 

Situația a luat însă o întorsătură neașteptată. Aproximativ la ora 11.00, fata a trimis un alt mesaj părinților, cerând o sumă de bani sub formă de răscumpărare, susținând că aceasta era singura modalitate de a-și salva viața: „Ori plătiți răscumpărarea, ori mă ucide”. 

Cu toate acestea, polițiștii au reușit să localizeze fata înainte ca familia să ia orice măsură pentru a plăti răscumpărarea. După câteva ore de la raportarea incidentului, forțele de ordine au găsit-o într-o casă situată la marginea rurală a orașului Itaiopolis.

Forțele speciale, pregătite pentru o eventuală confruntare cu răpitorii, nu au întâmpinat nicio opoziție la fața locului. 

Nicio altă persoană nu a fost găsită în casa respectivă, ceea ce a stârnit suspiciuni. În urma unei discuții cu polițiștii, fata și-a recunoscut fapta, explicând că întreaga poveste a fost inventată pentru a obține bani de la părinții ei.

Minora a fost reținută, iar cazul a fost catalogat drept o încercare de extorcare, echivalentă unui act criminal.


Pub