6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) PSRM, despre evoluția campaniei electorale: Atacuri din partea concurenților electorali, contestații și întâlnirile cu alegătorii

Întreaga echipă a socialiștilor s-a lansat în campania electorală. În acest sens, membrii Partidului Socialiștilor au declarat în cadrul unei conferințe de presă că au pregătit un întreg plan electoral concret pentru fiecare circumscripție din întreaga țară. De asemenea, socialiștii au adus critici actualei guvernări, cât și partidelor din opoziție.

Foto: UNIMEDIA

„Noi, în aceste trei zile de la lansarea în campania electorală am avut 356 de întâlniri, la care au participat peste 16 mii de cetățeni”, a menționat conducerea PSRM, Zinaida Greceanîi.

Astfel, dânsa a mai menționat despre ziarul în care este publicatp Platforma Electorală, bazată pe un program de dezvoltare scoială-economică a țării pentru următorii patru ani.

„Am analizat datele din 1989, ce s-a întâmplat cu Republica Moldova și vreau să vă spun că economia țării este la nivelul a 75 % din anul 1989. Ne-am pus ca scop să ajungem la inima fiecărui cetățean și să explicăm de ce socialiștii sunt mai buni decât alții. După alegeri să putem să ne uităm în ochii cetățenilor”, a mai spus Greceanîi.

De asemenea, socialiștii au adus acuzații precum că au depistat mai multe cazuri în care alăgătorii sunt cumpărații cu cadouri de unii candidați politici.

„Toți oponenții noștri se ocupă 24/24 doar cu critici în partea socialiștilor. Documentăm cazuri de corupere a alegătorilor, care sunt în ultimile zile destul de multe. Însă nu înțețegem de ce nu reacționează organele oficiale, nici instituțiile de drept, nici Poliția, nici Comisia Electorală Centrală. Cazuri sunt foarte multe, care noi le documentăm , iar ulterior vom comenta în cadrul altei conferințe”, a menționat deputatul Vlad Batrîncea.

În acest context, juristul Maxim Lebedinschi,a declarat că numeroase atacuri neîntemeiate sunt aduse la adresa candidaților PSRM din partea Partidului Democrat și Blocului Electoral ACUM.

„candidații PSRM s-au trezit că este ținta atacurilor oponenților politici și ideologici. Chiar astăzi se examinează contestația PD-ului împotriva candidatului nostru din raionul Rîșcani, care solicită eliminarea acestuia din cursă. Au fost atacuri atât din partea Blocului ACUM, PL, PCRM”, a spus Maxim Lebedinschi.

De asemenea, Lebedinschi a mai menționat că socialiștii au contestat hotărârea CEC cu privire la deschiderea secțiilor de votare peste hotare.

„În cadrul ședinței de judecată am reușit să demonstrăm că Guvernul și CEC au neglijat propunerile venite de la instituțiile diplomatice ale RM de peste hotare. Din păcate instanța a încercat să acopere această poziție nocivă pentru cetățeni. Vom merge înainte și am contestat această hotărâre la Curtea Supremă de Justiție”, a mai spus Lebedinschi.


Pub