Potrivit oamenilor legii, în urma măsurilor speciale de investigație întreprinse de polițiști, bănuiții au fost reținuți, încătușați și escortați la inspectorat pentru audieri.
Aceștia s-au dovedit a fi un minor de 17 ani și un tânăr de 25 ani, originari din Chișinău și Camenca. Anterior aceștia au mai fost judecați pentru infracțiuni similare.
În cadrul acțiunilor speciale de investigație și urmărire penală, polițiștii au stabilit că indivizii au comis cel puțin 30 de infracțiuni pe teritoriul capitalei pe parcursul anului 2019-2020. Aceștia, prin deteriorarea lacatului de la ușă și spargerea geamurilor pătrundeau în automobile, de unde sustrăgeau bunurile materiale, cauzând proprietarilor un prejudiciu material.
Totodată forțele de ordine au stabilit complicitatea lor și în trei cazuri de furturi de terminale. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vinovăția.
Bănuiții au fost plasați în arest pentru 30 de zile și sunt cercetați pentru jafuri și furturi, iar conform legislaţiei în vigoare aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 până la 12 ani.
Polițiștii în continuare întreprind măsuri de investigație în stabilirea tuturor circumstanțelor cât și complicitatea și a altor persoane la comiterea infracțiunilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!