„Trebuie să menționăm că apărarea a fost cumva neglijată pe parcursul la mulți ani. S-a considerat că nu este o prioritate. Există mai multe necesități pentru acest sector, dar acestea nu pot fi acoperite doar cu aceste majorări din acest an.
Aceste majorări de 795 de milioane de lei, la o bază erodată de atâția ani, nu sunt suficiente.
În 2023, în jur de 500 de milioane de lei vor fi direcționați pentru echipament și muniții. Iar o parte din resurse vor fi pentru alimentație, instruiri, condiții de activitate și investiții”, a declarat Dumitru Budeanschi.
Anterior, ministrul Apărării spunea că este necesar de cel puțin 2% din PIB, sumă alocată pentru sectorul de securitate a țării.
„Aceasta este practica NATO ca 2% să fie alocate apărării. Noi niciodată nu am avut așa sume pentru apărare. Anii trecuți au fost de circa 0,38 – 0,4 % din PIB. În acest an indicele e de 0,55% din PIB. Aceasta nu este o sumă care am putea spune că este o cheltuială excesivă pentru acest domeniu”, a spus ministrul Finanțelor.
Mai mult, Dumitru Budianschi a remarcat că chiar și în condițiile unei strategii care ar duce la echiparea corespunzătoare a armatei, nici 2% din PIB pentru domeniul de apărare a țării nu ar fi suficient.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!