Șefii de stat major interarme au declarat că aliații au lansat, luni în zori, racheta sol-sol a sistemului de rachete tactice ale armatei (ATACMS) asupra unor ținte situate în Marea de Est, cunoscută și sub numele de Marea Japoniei.
Această salvă de 10 minute vine la o zi după ce Phenianul a lansat opt rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, în urma unui exercițiu militar comun între Coreea de Sud și Statele Unite la care a participat un portavion american, conform Agerpres.
„Armata noastră condamnă cu tărie seria de provocări cu rachete balistice din partea Nordului și îl îndeamnă ferm să înceteze imediat actele care cresc tensiunile militare în peninsulă”, a adăugat armata sud-coreeană în comunicatul său.
Phenianul și-a intensificat eforturile în acest an pentru a-și îmbunătăți programul de armament, în ciuda unor sancțiuni economice dure. Responsabili și analiști au avertizat că regimul lui Kim Jong Un se pregătește să efectueze un nou test nuclear.
Tirurile de luni constituie a doua demonstrație comună de forță a aliaților sub conducerea noului președinte sud-coreean, Yoon Suk-yeol, care a promis că își va înăspri poziția în fața provocărilor Phenianului.
Luna trecută, Seulul și Washingtonul au efectuat lansări combinate, prima lor acțiune comună de acest fel din 2017, după ce Phenianul a tras trei rachete balistice, printre care una presupusă cu rază de acțiune intercontinentală.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!