„Am felicitat poporul moldovean pentru angajamentul față de democrație, libertate și statul de drept, demonstrat de organizarea cu succes a alegerilor prezidențiale libere și corecte, ceea ce s-a văzut prin realegerea președintei Maia Sandu pentru un al doilea mandat, cu un nivel ridicat de prezență la vot.
Salutăm, de asemenea, rezultatul referendumului care a consacrat aderarea la UE în legea fundamentală a Moldovei.
Suntem uniți alături de Moldova în dorința sa de asigurare a păcii, prosperității și stabilității și ne reafirmăm locul care îi revine într-o Europă liberă și democratică”, se menționează în documentul emis de Comisia Europeană.

„La cea de-a cincea ediție a summitului Comunității Politice Europene, mai mulți prieteni ai Moldovei s-au reunit la aceeași masă, pentru a discuta despre pacea și stabilitatea țării noastre.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, Președintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, Prim-Ministra Italiei, Giorgia Meloni, Prim-Ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, precum și Președintele Consiliului European, Charles Michel, și Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-au reafirmat din nou sprijinul pentru Republica Moldova și susținerea pentru drumul european al țării noastre, salutând cu respect opțiunea clară a cetățenilor exprimată recent la referendumul constituțional.
Prin muncă, perseverență și prieteni din toate colțurile Europei, vom reuși să dezvoltăm Republica Moldova și să asigurăm în continuare securitatea țării”, a menționat, în context, Maia Sandu.
Pe 7 noiembrie, președinta realeasă Maia Sandu a participat la summitul Comunității Politice Europene, care a avut loc la Budapesta, Ungaria. „Mă aflu la Budapesta, la invitația Prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, pentru a participa la cea de-a cincea ediție a summitului Comunității Politice Europene. Alături de liderii europeni, discutăm despre construirea unui viitor mai sigur și mai prosper pentru întreaga regiune. Am venit cu un mandat reînnoit din partea cetățenilor moldoveni – determinarea noastră de a înainta pe calea integrării europene, îmbunătățind nivelul de trai și dezvoltând economia țării”, a scris Maia Sandu.
La Budapesta, Maia Sandu s-a întâlnit și cu liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski: „Am discutat despre rezistența Ucrainei în fața invaziei ruse și despre drumul nostru comun spre Uniunea Europeană. Moldova rămâne ferm alături de Ucraina. Vom continua să lucrăm pentru restabilirea păcii și securității în Europa”.
Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, a anunțat CEC, după procesarea a 100% din voturi din turul II al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat la 3 noiembrie.
Președinta aleasă, Maia Sandu, a obținut mai puține voturi în turul II de scrutin, comparativ cu turul doi de la alegerile din 2020. Ieri, Sandu a acumulat 929.964 voturi, iar în 2020 - 943.006 sufragii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!