6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(foto) A stat cel puțin 15 minute într-o groapă de canalizare: O femeie, scoasă de salvatori, s-a ales cu un picior fracturat
O femeie căzută într-o groapă de canalizare a fost salvată de pompieri în raionul Sângerei. Aceștia au fost solicitați să intervină aseară în localitatea Pepeni.
Foto: colaj
Imediat, la fața locului a fost îndreptată o echipă de pompieri, care ajungând au stabilit că persoana în stare conștientă se afla la o adâncime de 5 metri.

În cel mult 15 minute, cu ajutorul echipamentului specializat, salvatorii au reușit extragerea femeiei în vârstă de 69 de ani la suprafața.

Aceasta a suferit o fractură la picior și a fost preluată de echipajul medical pentru ulterioare îngrijiri medicale la spitalul raional.

În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 24 situații de risc.



Pub