„Participarea Maiei Sandu la reuniunea așa-numitei „Coaliții a Voluntarilor” reprezintă o încălcare gravă a statutului de neutralitate al Republicii Moldova.
Liderii acestei coaliții își declară deschis obiectivele: continuarea sprijinului militar pentru Ucraina și transmiterea unui semnal către Moscova că „nu au obosit de război”. Mai mult, președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat ieri organizarea unor exerciții militare ale coaliției în statele vecine cu Ucraina. În această listă vor să includă și Republica Moldova, stat neutru?!
În loc să mențină țara noastră în afara confruntărilor străine, Maia Sandu o atrage, pas cu pas, în jocuri geopolitice periculoase. Cetățenii noștri își doresc pace, securitate și stabilitate, nu transformarea Republicii Moldova într-un instrument al intereselor altora. Locul nostru este alături de statele care fac tot posibilul pentru menținerea păcii, nu pentru alimentarea unei noi confruntări”, a scris ex-președintele.

Președinta Maia Sandu a participat, pentru prima dată, la reuniunea Coaliției de Voință, desfășurată la Paris, unde a reiterat că pacea în Ucraina este esențială pentru securitatea Republicii Moldova.
„Coaliţia de Voinţă” se amăgeşte cu o iluzie profundă privind posibilitatea de a înfrânge strategic Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.
Anterior, președinta Maia Sandu a declarat că Moldova este pregătită să se alăture inițiativei internaționale. În cadrul unei conferințe de presă susținute la Kiev alături de liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, șefa statului a precizat că țara noastră a contribuit deja la eforturile de sprijin pentru Ucraina și este dispusă să participe în continuare cu acțiuni concrete.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!