În aprilie, cotidianul Wall Street Journal a informat că justiţia americană a deschis o anchetă pentru a stabili dacă Meng Wanzhou a încălcat sancţiunile americane împotriva Iranului, scrie Agerpres.
Autorităţile americane ar suspecta că Huawei a exportat cel puţin din 2016 produse de origine americană spre Iran şi alte ţări vizate de sancţiuni americane, încălcând legile Statelor Unite.
Guvernul federal american a solicitat oficial la începutul anului ca operatorii săi de telecomunicaţii să nu recurgă la echipamente din China.
Mai mulţi membri ai Congresului american consideră Huawei "o ameninţare pentru securitatea Statelor Unite", invocând raporturi ale companiei "cu Partidul Comunist Chinez, precum şi cu serviciile de securitate şi de informaţii din China".
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!