„- Este o presiune foarte mare asupra bugetului RM. Nu o să fiu deloc populist și o să spun, mai rău, că această majorare nu știu dacă ar fi ultima.
Vorbeam cu colegii de la ANRE și îmi spuneau că și aplicarea acestui tarif nu acoperă costurile, care sunt cu mult peste. Acum se acumulează devieri negative, ceea ce înseamnă că vom vedea evoluția prețului la gaze de pe piața internațională, dar poate exista orice mișcare în sensul creșterii. Tocmai din acest motiv, nimeni nu poate să vă spună astăzi, nici măcar prim-ministrul, exact care vor fi, deja către sezonul rece, categoriile care vor beneficia. Trebuie să vedem mai întâi care va fi tariful la acea etapă, iar reieșind din presiunea care va fi, se va lua decizia.
– Să ne așteptăm încă la o majorare?
– Eu nu am spus că ea va fi, eu admit că poate fi orice. Noi avem niște formule de calcul pe care le folosește ANRE atunci când stabilește prețul pentru consum. Trebuie să înțeleg că va fi presiune mai mare pe buget și trebuie să facem două lucruri: să ajutăm cât de mult putem și să fie cât mai targetat acest lucru”, a declarat Grădinaru.
Directorul general ANRE, Alexei Taran, a explicat de ce în țările vecine cu Republica Moldova - Ucraina și România - tariful la gaz este mai mic decât la noi. „În Ucraina, companiile de producere și distribuție sunt obligate, prin Legea marțială, să ofere consumatorilor serviciul la un preț mult mai mic decât costul efectiv. În România tariful este plafonat și orice sumă deasupra o plătește cine? Statul!”, a punctat Taran.
Prețul gazului natural pe piața europeană continuă să crească și a ajuns la 74,35 euro/MWh la începutul lunii septembrie. Potrivit Energocom, cotația TTF a urcat de la 68,32 euro/MWh pe 24 august la 69,81 euro/MWh pe 31 august, iar evoluția este pusă pe seama tensiunilor geopolitice, a riscurilor privind livrările de GNL și a nivelului redus al stocurilor europene.
În context, Energocom a comunicat că monitorizează zilnic evoluțiile de pe piețele europene și factorii care pot influența costurile de achiziție a gazelor naturale.
Din această lună, moldovenii plătesc mai mult pentru gaz. Tariful majorat a intrat în vigoare din 1 septembrie 2026, anterior fiind publicat în Monitorul Oficial.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat pe 21 august majorarea tarifului la gazele naturale.
Pe 15 iulie, Energocom că a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), cererea privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, tariful propus fiind de 20,93 lei/m3 de gaz.
Alexandr Slusari a anunțat că își va depune demisia din funcția de membru al Consiliului de Administrare al Energocom, în semn „de dezacord” cu solicitarea.
Ulterior, acesta a declarat că solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gazele naturale a venit „de sus”.
În luna februarie 2026, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un tarif pentru gazele naturale de 14,43 lei pentru un metru/cub, pentru consumatorii casnici, cu TVA inclus.
Tariful propus de Energocom pe 30 ianuarie a fost de 14,12 lei pe metru cub, fără TVA, sau 15,25 lei cu TVA inclus.
Facturile la gaz pentru luna iulie i-au băgat în sperieți pe moldoveni. Circa 4 mii de consumatori au sunat la Energocom, pentru a cere explicații privind indicii contoarelor incluși. În context, furnizorul a venit cu precizări, dar acestea i-au indignat și mai mult pe cetățeni, care și-au exprimat nemulțumirile în comentarii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!