6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Ședința Parlamentului. Demisia lui Trubca aprobată, schimbări în comisia de anchetă și val de proiecte votate pe bandă rulantă

Deputații Republicii Moldova se întrunesc astăzi, 23 iulie, în ședință plenară. Pe ordinea de zi sunt incluse 11 subiecte, printre care examinarea proiectului de hotărâre privind demisia unui deputat din Parlament, dar și modificarea Hotărârii Parlamentului privind constituirea Comisiei de anchetă pentru examinarea activității unor întreprinderi de stat.

Foto: captură-foto

update 14:07 Ședința Parlamentului a fost declarată închisă. Deputații se vor reuni din nou mâine, într-o nouă ședință plenară. Igor Grosu, a anunțat că, la ora 16:00, va avea loc ședința Biroului permanent, în cadrul căreia va fi stabilită ordinea de zi a următoarei ședințe.

update 14:05 Parlamentul a modificat, cu votul a 54 de deputați, componența Comisiei de anchetă pentru examinarea activității unor întreprinderi de stat, constituită prin Hotărârea nr. 130/2026. Astfel, deputații Victoria Belous și Alexandr Trubca au fost înlocuiți în comisie de Igor Talmazan și Andrian Cheptonar, toți PAS.

update 14:02 Batrîncea: Noi am facut grup de ancheta separat. Gherman, cu replică: „Totul o sa fie bine.”

update 14:00 Deputații examinează proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru examinarea activității unor întreprinderi de stat nr. 130/2026.

update 13:56 Cererea de demisie a deputatului PAS, Alexandr Trubca, a fost aprobată de 58 de deputați.

update 13:52 Chicu, despre demisia lui Trubca: „Mulțumiri din partea locuitorilor de la Trușeni pentru investiții frumoase”.

update 13:50 Proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 152/2006 privind Institutul Național al Justiției (art.19, 20, 21, ș.a.) a fost votat în prima lectură. 65 de parlamentari au votat „pentru”.

update 13:35 Petru Burduja spune că există o problemă de integritate în cazul Victoriei Belous, care urmează să ocupe funcția de ministră a Finanțelor. Acesta a menționat că Belous ar putea ajunge să dea avize pentru proiecte la care a lucrat anterior ca deputată. Dorian Istratii a spus că Victoria Belous are 30 de zile să aleagă între funcția de deputat și cea de ministru. 

update 13:32 Un alt proiect a fost votat în lectura a II-a. Este vorba despre modificarea unor acte normative (Codul urbanismului și construcțiilor nr.434/2023 – art.129, 150, 347; Legea privind Fondul național de dezvoltare a sistemului de documente normative în construcții nr. 329/2025 – art.3, 8).

update 13:19 Proiectul de lege pentru modificarea Codului transportului feroviar nr. 19/2022 (cofinanțarea sectorului transportului feroviar) a fost votat în lectura a II-a. Proiectul a fost susținut de 54 de deputați.

update 13:18 Un alt proiect de lege a fost votat în lectura a II-a. Este vorba de modificarea unor acte normative (consolidarea cadrului instituțional și certificarea în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului).

update 13:13  Proiectul de lege pentru ratificarea Convenției privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina a fost votat în lectura a II-a. 

update 13:11  Și proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 174/2014 cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 (preambul, art.2, art.4 ș.a.) a fost votat în lectura a II-a. 80 de deputați au votat „pentru”.

update 13:07 Proiectul a fost votat și în lectura a II-a, cu votul a 84 de deputați.

update 13:04 Proiectul a fost susținut de 82 de deputați, în prima lectură.

update 12:25 Perciun, întrebat de Tarlev la ce bancă se deservește MEC: „Trebuie să întreb.”

update 12:23 Ion Chicu: „S-au dat niște exemple formidabile despre aportul agenților economici care au venit cu binefaceri și proiecte și trebuie să-i numim și să le mulțumim.

Avem însă istorii un pic paradoxale, când agenți economici, potențiali donatori, se oferă, de exemplu, să repare nodul sanitar din satul Vertujeni, raionul Florești. Și acolo directorul nu este de acord, nu acceptă 30 de mii de euro. Asta s-a întâmplat anul trecut.

Eu vreau să-mi faceți o favoare, dumneavoastră să faceți o investigare internă și să aflați care a fost motivul pentru care directorul gimnaziului din Vertujeni a refuzat această sumă, iar olandezul, îmi pare că era olandez sau belgian, ne-a oferit acești 30 de mii de euro.”

update 12:07 Sipova, despre liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia: Procesul educațional nu va fi afectat?

Perciun: Sper într-un an și jumătate să reușim. Sunt diferite scenarii - trec în schimbul doi sau trec într-o școală din apropiere.

update 11:39 Perciun: „9 școli sunt din Chișinău. Justificarea pentru selectarea instituțiilor ține de calitatea actuală a condițiilor de studiu în ele”.

update 11:36 Deputații examinează proiectul de lege pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții ,,Reabilitarea și modernizarea școlilor din Moldova”. Ministrul Educației, Dan Perciun, prezent în Plen, oferă detalii.

update 11:35 Ordinea de zi a fost aprobată cu votul a 53 de voturi.

update 11:26 Batrâncea: „Cerem audierea Guvernului să vedem ce facem cu milionarii de la Energocom”. Propunerea - respinsă

update 11:24 Grigore Novac a propus audierea vicepremierului și ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, pentru a oferi explicații privind „impactul social și economic al eliminării patentelor asupra micilor antreprenori”. Propunerea a fost respinsă.

update 11:22 Țîrdea a propus ca Alexei Buzu și Mihai Popșoi să fie audiați. Propunerile - respinse.

update 11:16 Propunerea deputatului  Bogdan Țîrdea a de a o audia pe guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a fost respinsă. Tîrdea a solicitat explicații privind diminuarea rezervelor BNM cu aproximativ 590 de milioane de lei, precum și prezentarea criteriilor de stabilire a salariilor în cadrul instituției.

update 11:15 Deputatul Bogdan Țîrdea este omagiat astăzi. Parlamentarii i-au urat la mulți ani.

update 11:13 Ședința a început cu prezența a 94 de deputați.

Urmăriți ședința live, pe UNIMEDIA:


Ordinea de zi a ședinței:


Pub