20,14 lei/l Motorină se scumpește mâine la 20,14 lei/litru după prețuri ANRE, benzină la 23,14 lei/l 15 Persoane reținute de mascați la call center escrocherii din Chișinău cu rulaj lunar 2 mil $ 5-7 °C Scădere temperatură medie zilnică cu 5-7°C toate regiuni, Cod Galben ghețuș până 9 feb 61.000.000 $ Valoare export ouă UE 262 mii bucăți categoria A raportat de ministra Agriculturii Catlabuga
Cinci persoane arestate în Franța după răpirea unei magistrate și a mamei sale. Răpitorii cereau o răscumpărare în criptomonede

Autoritățile franceze au arestat cinci suspecți în ancheta deschisă după răpirea unei judecătoare și a mamei sale, conform anunțului făcut duminică de procurori, a scris The Guardian, citată de hotnews.ro.

Foto: UNIMEDIA

O judecătoare în vârstă de 35 de ani și mama ei, de 66 de ani, au fost ținute captive timp de aproximativ 30 de ore, iar cei care le-au răpit cereau o răscumpărare în criptomonede. Cele două victime au fost găsite vineri, rănite, într-un garaj din departamentul sud-estic Drôme, potrivit parchetului din Lyon.

În timpul unei conferințe de presă de vineri seară, procurorul din Lyon, Thierry Dran, a declarat că partenerul magistratei, care nu era acasă în noaptea de miercuri spre joi, când au fost răpite cele două femei, deține o poziție de conducere într-un start-up de crypto.

Poliția a lansat o operațiune masivă de căutare, în care au fost implicați 160 de ofițeri, după ce acesta a primit de la răpitori un mesaj și o fotografie cu partenera lui. Răpitorii cereau o răscumpărare în criptomonede.

Răpitorii amenințau că vor mutila victimele dacă transferul nu se face rapid, le-a spus procurorul reporterilor, fără să dezvăluie suma cerută de aceștia.

Cele două femei au fost găsite vineri dimineață, în Bourg-lès-Valence, și au fost salvate fără să fie plătită vreo răscumpărare, a mai precizat Dran.

Autoritățile franceze s-au confruntat cu o serie de cazuri de răpire și șantaj care vizau familii înstărite din domeniul criptomonedelor.

În ianuarie 2025 a fost răpit și David Balland, cofondator al companiei de crypto Ledger, evaluată la acea vreme la peste un miliard de dolari. Răpitorii i-au tăiat un deget și au cerut o răscumpărare consistentă. Acesta a fost eliberat a doua zi, iar partenera lui, răpită și ea, a fost găsită legată în portbagajul unei mașini în afara Parisului.


Pub