Deputatul a anunțat că va candida independent.
„Pentru mine, întrebarea nu este ce funcție este mai înaltă, ci ce poți face mai mult și pentru ce ești gata să răspunzi personal. Sunt gata să-mi asum responsabilitatea pentru puterea executivă a autonomiei”, a declarat Stoianoglo.
Pe 15 noiembrie, găgăuzii își vor alege Bașcanul, odată cu deputații din Adunarea Populară.
PAS a modificat, în august, Codul Electoral, stabilind noi reguli pentru votul prin corespondență și alegerile din Găgăuzia.
Alexandr Stoianoglo a candidat la alegerile prezidențiale din 2024. fiind susținut de PSRM. Acesta a trecut în turul II al scrutinului, unde s-a duelat cu Maia Sandu, candidata susținută de PAS. În primul tur, niciun candidat la prezidențiale nu a reușit să ia fotoliul de șef de stat. Sandu a luat puțin peste 41%, fiind urmată de fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, cu puțin peste 26%.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!