6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Fostul avocat al lui Vlad Filat a rămas fără licență de avocat. Reacția lui Igor Popa

Avocatul Igor Popa a rămas fără licență. Comisia pentru Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților din Republica Moldova a adoptat o Hotărâre în acest sens astăzi.

Foto: UNIMEDIA

Fostul avocat al lui Filat spune că această hotărâre este una ilegală și urmează să se adreseze la CtEDO.

„Astăzi, 07 decembrie 2020, Comisia pentru Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților din Republica Moldova a adoptat o Hotărâre ilegală de retragere a licenței mele de Avocat.

Comisia pentru Etică și Disciplină nu este instanța adevărului și m-am convins personal.

Membrii Comisiei care au votat aceasta hotărâre au sfidat nu doar garanțiile procedurale, dar și valorile unui stat de drept.

Urmează să-mi găsesc dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Consider, că este de datoria noastră, a tuturor celor care activează în domeniul Dreptului să facem distincție între secretul profesional, libertatea de exprimare și obligațiile avocatului”, a scris avocatul într-o postare pe facebook.

Amintim că la sfârșitul lui septembrie Igor Popa a declarat că Vlad Filat ar fi furat 100 de milioane de euro din băncile moldovenești, cu ajutorul lui Ilan Șor:

„După ce a fost reținut Vlad Filat el permanent îmi spunea minciuni că el nu a luat niciun ban de la Șor, că el a primit doar ceas și mașină. Dar documentele arătau altceva, se vedea clar că Filat totuși a furat. Încercam să contrapun banii despre care povestea el, cei 100 de milioane de dolari sau de euro, cu banii care apăreau în dosar. Procurorii de atunci au exagerat și au băgat în dosarul lui Filat tot ce este posibil și imposibil, dar opinia mea este că Filat a furat 100 de milioane de euro din băncile moldovenești, cu ajutorul lui Șor. O bună parte din acești bani sunt stocați, acum, în Europa, și în Africa, regiunea Uganda. Au fost o parte și în Turcia, dar i-au consumat deja”.

Avocatul a adus și alte acuzații în adresa liderului PLDM, precum că acesta ar fi primit cadouri de la Vlad Plahotniuc, cât timp a fost în penitenciar, iar la moment, Filat ar fi cercetat acum de procurorii de la Frankfurt, pe numele lui fiind deschis un dosar pentru spălare de bani.


Pub