Potrivit rudelor, Dana se afla în ultimele luni de sarcină și urma să nască un băiețel. În ajunul tragediei, tânăra și-a vizitat părinții la Slobozia și era fericită pentru că obținuse permisul de conducere. În noaptea accidentului, iubitul ei, Anatol Palanciuc, în vârstă de 25 de ani, a urcat la volan deși nu deținea permis și se afla în stare de ebrietate.
Mama acesteia, Galina, povestește că, de mai mult de un an, Dana s-a mutat cu traiul în satul Slobozia din raionul Ștefan Vodă. Acolo locuia cu iubitul ei, iar încă de la prima întâlnire cu Anatol și-a format o impresie bună despre el, spune ea.
„Era liniștit și se purta frumos cu Dana. Periodic, el pleca la muncă peste hotare, iar în acest timp Dana locuia la casa părintească. Eu nu știu, n-am văzut cazuri să facă probleme la noi cu Daniela. Se purta frumos. Dar eu nu știu acolo ce se întâmpla, dar aici la noi, foarte frumos de mânuță amândoi.
Știu că a mai făcut acolo probleme - se mai duce cu băieții și mai bea și face probleme. Dar de Dana n-am auzit. Era nervos, poate că aici nu voia să arate că era așa, nu știu cum să spun. Nu știu”, a mărturisit mama tinerei într-un interviu pentru LIFE.MD.
Galina Grigoraș povestește că a aflat vestea cruntă dimineața devreme și că nu își poate explica cum fiica ei a permis ca iubitul să urce la volan: „Să facă și el să tragă și el durere cum a tras fata și nepoțelul. Să simtă și el ce a tras mama copilului.”
„Am așteptat să devin bunică, nu m-am așteptat să ajung la o stare de asta foarte dureroasă. Și nepoțelul și pe dânsa am pierdut. E foarte dureros”, a mai adăugat femeia îndurerată.
Imediat ce a aflat vestea, Galina Grigoraș spune că s-a deplasat de urgență la Ștefan Vodă. Acolo a găsit-o pe Dana în secția de reanimare, conectată la aparate.
„Medicii nu ne dădeau voie să intrăm, că nu se poate, că e în reanimare. Le-am zis: noi vrem să intrăm s-o vedem, iar după ce ne-au permis ne-au spus să nu stăm alături, să nu ne apropiem, dar noi cum să nu ne ducem s-o vedem? Vă spun cinstit, n-am avut putere, am zis că o să mor lângă dânsa acolo, că vedem că e și bebelușul într-însa și nu-i dau de scăpare, medicii. Bebelușul la prima pălitură, acolo pe locul accidentului, era deja mort. Așa ne-au spus medicii. Dar cutoate acestea, operația de cezariana i s-a făcut abia după trei zile, atunci au scos bebelușul mort”, a mărturisit Galina Grigoraș.
Reprezentanții de la Spitalul Ștefan Vodă, deocamdată, nu au comentat declarațiile făcute de mama tinerei decedate.
Pe 14 ianuare, un tânăr de 25 de ani, fără permis și băut la volan, a derapat cu mașina și s-a izbit de un copac între localitățile Răscăieții Noi și Viișoara. Pasagera sa de 19 ani a fost rănită și transportată la spital.
Ulterior, tânăra de 19 ani, implicată în accidentul rutier produs de șoferul beat la Ștefan Vodă pe 14 ianuarie 2026, a decedat pe 21 ianuarie 2026.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!