Potrivit Poliției, bărbatul a fost contactat inițial de persoane care s-au prezentat drept reprezentanți ai unei companii de transportare a coletelor. Ulterior, acestea au pretins că reprezintă Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și Serviciul de Informații și Securitate.
Sub acest pretext, suspecții l-au convins să transmită banii pe care îi deținea în numerar. Victima a dat suma de 10.000 de euro și 5.700 de dolari americani prin intermediul unui curier.
În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat două cazuri de escrocherie telefonică, dintre care unul a fost comis anterior, iar celălalt pe 27 octombrie.
Totodată, datorită vigilenței cetățenilor, alte 69 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte de a provoca prejudicii.
„Poliția averizează - nu transmiteți bani, date bancare sau informații cu caracter personal persoanelor necunoscute.
În cazul în care primiți astfel de apeluri, întrerupeți conversația și sesizați imediat Poliția”, notează responsabilii.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!