6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Momentul în care Trump gătește cartofi prăjiți la McDonald’s și servește clienți. Imaginile, virale: „Am lucrat cu 15 minute mai mult decât Kamala”

Donald Trump a trecut de la costum la şorţ şi a lucrat preţ de câteva minute la unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de fast-food, unde a livrat clienţilor cartofi prăjiţi. A ironizat-o pe Kamala Harris chiar din bucătărie. Totul a pornit după ce Kamala a declarat că în tinereţe a lucrat la un astfel de fast-food, scrie observatornews.ro.

Foto: observatornews.ro

În timp ce reporterii şi consilierii priveau, un angajat i-a arătat lui Trump cum să scufunde cartofii în ulei, să săreze cartofii prăjiţi şi să îi pună în ambalaje folosind o paletă. Trump, un cunoscut fan al fast-food-urilor şi un germofob notoriu, şi-a exprimat uimirea că nu a trebuit să atingă cartofii cu mâinile.

„Acum am lucrat cu 15 minute mai mult decât Kamala la McDonald’s”, a spus Trump în timp ce dădea comenzi.

„Este nevoie de o mare expertiză, de fapt, pentru a o face bine şi pentru a o face rapid”, a spus Trump cu un zâmbet, punându-şi deoparte sacoul şi purtând un şorţ peste cămaşă şi cravată.

Trump a servit clienţi la un McDonald’s 

Vizita a avut loc în contextul în care el încearcă să combată spusele candidatei democrate Kamala Harris, care a declarat în campanie că a lucrat la lanţul fast-food în timpul facultăţii, o experienţă despre care Trump a afirmat - fără a oferi dovezi - că nu s-a întâmplat niciodată.

O mulţime numeroasă s-a aliniat pe strada din faţa restaurantului din Feasterville-Trevose, din Bucks County. Mai târziu, Trump a fost prezent la o întrunire municipală în Lancaster, înainte de a asista la meciul dintre Pittsburgh Steelers şi New York Jets, scrie News.ro.

După ce a servit mâncare la pachet oamenilor care se aflau la coadă la drive-thru, Trump s-a aplecat pe fereastră, purtând încă şorţul, pentru a răspunde întrebărilor din partea presei care se afla afară.

Fostul preşedinte, care a promovat în mod constant neadevăruri cu privire la pierderea alegerilor din 2020, a declarat că va respecta rezultatele votului de luna viitoare „dacă sunt alegeri corecte”.

El a glumit pe seama faptului că i-a luat unui reporter îngheţată, iar când un altul a întrebat ce mesaj are pentru Harris cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a acesteia, duminică, Trump a spus: „Aş spune, La mulţi ani, Kamala”, adăugând: „Cred că îi voi lua nişte flori”.

Trump nu a răspuns direct la întrebarea dacă ar putea susţine creşterea salariului minim după ce a văzut angajaţii McDonald's în acţiune, dar a spus: „Aceşti oameni muncesc din greu. Sunt grozavi”.

A susţinut o conferinţă de presă de la fereastra pentru drive-thru

Când consilierii l-au îndemnat în cele din urmă să încheie discuţia pentru a putea pleca la următorul său eveniment, Trump a spus: „Nu a fost un loc ciudat pentru a ţine o conferinţă de presă?”

Trump a făcut o obsesie în ultimele săptămâni cu privire la jobul de vară pe care Harris a declarat că l-a avut în facultate, lucrând la casa de marcat şi făcând cartofi prăjiţi la McDonald's în timpul facultăţii. Trump spune că vicepreşedinta SUA a „minţit că a lucrat” acolo, dar nu a oferit dovezi pentru a susţine acest lucru.

Trump a pus mult timp la îndoială povestea lui Harris despre faptul că a lucrat la McDonald's

„Când Trump se simte disperat, tot ce ştie să facă este să mintă”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al campaniei lui Harris, Ian Sams. „El nu poate înţelege cum este să ai o slujbă de vară pentru că i s-au dat milioane pe o tavă de argint, doar pentru a le irosi”.

Într-un interviu acordat luna trecută pe MSNBC, Harris a respins afirmaţiile lui Trump, spunând că a lucrat la lanţul fast-food în urmă cu patru decenii, când era la facultate.


Pub