6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Ministra Sănătății anunță ultimele decizii privind Covid-19, adoptate de CNESP, astăzi

Membrii Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică s-au întrunit astăzi într-o ședință, în urma căreia ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a prezentat principalele hotărâri luate în contextul creșterii numărului de infectări cu Covid-19.

Foto: UNIMEDIA

Ala Nemerenco a anunțat condițiile de călătorie pe teritoriul Moldovei, pentru a evita regimul de autoizolare. Printre regulile cunoscute, ministra a precizat despre micșorarea termenului de reazare a testului antigen, până la 24 de h.

Unul dintre subiectele principale a fost digitalizarea sistemului de monitorizare a persoanelor aflate în autoizolare, precum și certificatelor de testare și/sau vaccinare.

„Este foarte important să nu continuăm cu această fișă epidemiologică pe hârtie, care chiar dacă poate fi descărcată în format PDF, nu corespunde deloc cu tendințele de modernizare pe care le putem vedea în țările vecine. Astfel, vom elabora o serie de soluții digitale care care va eficiențiza monitorizarea respectării măsurilor de prevenire și control al infecțiilor. Va fi lansat un certificat unic digital de vaccinare și de testare, precum și se va crea o aplicație de monitorizare a persoanelor care sunt plasate în carantină”, a declarat ministra.

La fel, Ala Nemerenco s-a pronunțat referitor la regulile de aflare în incinta aeroportului, care vor permite accesul doar călătorilor.

Hotărârile vor intra în vigoarea începând cu ziua de luni.


Pub