Potrivit Ministerului Apărării, geniștii s-au deplasat la fața locului, unde au efectuat cercetarea și analiza tehnică a aparatului.
„Aparatul de zbor fără pilot reprezintă o dronă de tip Gheran-2 de proveniență rusească, care, în rezultatul exploziei cauzate de impactul cu solul și inflamării combustibilului din rezervor, avea aripile și partea posterioară arse.
Cu toate acestea, partea de luptă era conectată la sistem, ceea ce nu a declanșat explozia. Potrivit geniștilor, drona deține o încărcătură explozivă de 40 kg, cu schije. Aceasta urmează a fi detonată de către geniștii militari în condiții de maximă siguranță. Tipul de dronă depistat cântărește 248,2 kg”, precizează Ministerul Apărării.
Inițial, autoritățile au anunțat că un aparat de zbor de mici dimensiuni, asemănător unei drone, s-a prăbușit și a explodat în noaptea trecută la periferia localității Copanca, raionul Căușeni.
Potrivit autorităților, aceasta ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în contextul atacurilor aeriene asupra regiunii Odesa, Ucraina.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!