„Am avut o conversație foarte bună și foarte concretă cu prim-ministrul Ucrainei, Sergii Korețkii.
I-am transmis că Republica Moldova va continua să fie alături de Ucraina, așa cum a fost din prima zi. I-am mulțumit pentru curajul și rezistența poporului ucrainean, care apără nu doar libertatea propriei țări, ci și securitatea întregii noastre regiuni.
Am discutat și câteva subiecte practice, importante pentru oamenii și economiile ambelor țări.
În primul rând, situația de pe Nistru. În condițiile lipsei precipitațiilor și ale nivelului critic de scăzut al lacului de acumulare Novodnistrovsk, trebuie să gestionăm cu maximă responsabilitate debitul de apă și să evităm agravarea unei situații deja dificile.
Am convenit să impulsionăm și construcția podului Cosăuți–Yampil. Acest proiect va simplifica trecerea frontierei în direcția Soroca și va economisi timp pentru oameni, transportatori și companii.
De asemenea, am discutat despre cooperarea dintre căile ferate ale celor două țări, inclusiv în contextul transportării cerealelor ucrainene spre portul Constanța. O infrastructură feroviară mai eficientă și o coordonare mai bună pot aduce beneficii economice ambelor țări, si venituri suplimentare pentru CFM.
Între Moldova și Ucraina s-a construit, în ultimii ani, o relație bazată pe încredere, solidaritate și respect reciproc. Vrem să transformăm această relație și în cât mai multe proiecte concrete, care fac viața oamenilor mai simplă și economiile noastre mai puternice”, a punctat Vasile Tofan.
Ucraina a decis limitarea deversărilor în Nistru la 85 m³/s, pentru următoarele două săptămâni. Decizia vine după ședința extraordinară a Comisiei Nistrene, care a avut loc astăzi. „„Nivelul apei în lac (n.r. Dnestrovsc) scade foarte rapid, iar noi nu ne putem permite să rămânem fără rezerve. De aceea, s-au luat aceste măsuri, iar în condițiile în care precipitații nu vor fi, situația s-ar putea înrăutăți și mai mult, iar noi trebuie să fim pregătiți”, a precizat Hajder.
La 28 iulie, Guvernul a declarat stare de alertă hidrologică pe Nistru pentru 30 de zile.
Pe 21 iulie, Guvernul în frunte cu premierul desemnat Vasile Tofan a primit votul de încredere. 53 de deputați PAS l-au susținut, la ședința Parlamentului, după 6 ore de întrebări și răspunsuri.
La 22 iulie, la sediul Președinției a avut loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet de miniștri, condus de prim-ministrul Vasile Tofan. Membrii Guvernului au depus jurământul în fața președintei Maia Sandu. La ceremonie a fost prezent și speakerul Igor Grosu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!