Bărbatul a ajuns în vizorul oamenilor legii, după un denunț al unei femei. Aceasta a povestit că italianul i-a cerut 7 mii de euro pentru a influența magistrați de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani și a o scăpa, astfel, de un dosar penal.
Femeia susţine că i-a transmis bărbatului 1800 de euro, în câteva tranşe, însă dosarul nu s-a mișcat din loc, motiv pentru care s-a adresat la CNA.
În urma percheziţiilor la domiciliul bănuitului, ofițerii CNA au găsit copia dosarului în care era vizată denunţătoarea. Fiind întrebat despre ce judecători ar fi vorba, bărbatul ar fi spus că doar și-a mințit fosta parteneră pentru a se răzbuna și că nu avea cum să influențeze asupra examinării dosarului în care aceasta este vizată.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 6 ani de închisoare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!