26,14 lei/m³ ANRE aproabă tarif de 26,14 lei/m³ gaz, majorare de 5,84 lei 11 milioane 11 milioane cereri blocate în atacul cibernetic pe servicii publice 63 63 de încălcări ale spațiului aerian înregistrate doar în 2026 0,83 mg/l Accident mortal Hîncești: șofer cu 0,83 mg/l alcool în sânge
(video) Prins cu droguri în chiloți: Un agent superior al pușcăriei din Cricova, reținut

Un agent superior de siguranță al Penitenciarului din Cricova a fost reținut, fiind suspectat de trafic de droguri și obiecte interzise în incinta instituției, anunță Inspectoratul General de Poliție.

Foto: captură

În urma unei percheziții efectuate de ofițerii Direcției de combatere a criminalității organizate a INI, în colaborare cu angajații Administrației naționale a penitenciarelor și sub conducerea Procurorilor PCCOCS, au fost descoperite substanțe interzise ascunse în lenjeria intimă a agentului. Substanțele de culoare cenușie, ambalate într-un pliculeț autosigilant și într-o coală de hârtie, se încadrează, după examinarea preliminară, în categoria drogurilor de tip heroină și cannabinoid sintetic (himari). Rezultatele expertizării lor definitive urmează să fie prezentate.

Perchezițiile au continuat și în automobilul agentului, unde au fost găsite telefoane mobile destinate deținuților, fapt recunoscut de agentul investigat. Cu sprijinul angajaților ANP, au fost efectuate percheziții și la mai mulți deținuți ai aceluiași penitenciar, condamnați la termene de până la 14 ani pentru diferite genuri de infracțiuni patrimoniale și contra persoanei, inclusiv comise în instituțiile penitenciare. Din celulele acestora, au fost ridicate telefoane mobile care probează comunicarea deținutului cu angajatul penitenciarului, în scopul livrării drogurilor.

„Agentul cercetat, în vârstă de sub 30 de ani și cu o experiență de muncă de aproape trei ani în sistemul penitenciar, este bănuit că în perioada septembrie-noiembrie 2023 ar fi contribuit la fondul financiar al organizației criminale care operează în penitenciar, prin livrarea drogurilor și a altor obiecte interzise, precum telefoane mobile, în schimbul banilor. Ulterior, drogurile ar fi fost distribuite deținuților contra bani.

Prin abuz de serviciu, agentul și-ar fi format cu deținuții relații contrare intereselor de serviciu, asumându-și angajamente ilegale de livrare a drogurilor și altor obiecte interzise. La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, i-au aplicat acestuia măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, deși procurorii solicitaseră plasarea lui în izolator.

Cercetările vor continua, inclusiv după prezentarea rezultatelor expertizei substanțelor asemănătoare drogurilor, camuflate în lenjeria intimă a învinuitului, pe care intenționa să le livreze în penitenciarul în care lucra. Între timp, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, se arată într-un comunicat.


Pub