Svetlana Dogotaru a învins în fața contracandidatului său Ion Carpov, în concursul de suplinire a funcției vacante, organizat astăzi, în cadrul Primăriei.
Noua arhitectă-șef a fost felicitată de viceprimarul pe domeniul Urbanism și Mobilitate Urbană, Victor Chironda. „Împreună vom elabora și prezenta în curând planul și prioritățile de activitate ale Direcției, și vom începe implementarea unei dezvoltări urbane sănătoase și sustenabile”, a declarat Chironda.
Termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs, care include proba scrisă şi interviul, a fost 19 decembrie 2019. În urma examinării dosarelor, comisia a admis la concurs patru candidați: Teodor Naval, Ivan Carpov, Svetlana Dogotaru și Leonid Dumitrașcu. Dintre aceștia, Svetlana Dogotaru și Ion Carpov au trecut în etapa finală, cea a interviului.
Svetlana Dogotaru s-a născut la 12 aprilie 1962, în satul Coșernița din raionul Florești. A absolvit Facultatea Arhitectură şi Urbanism a Universității Tehnice, dar are și studii de masterat în administraţia publică și în dreptul administrativ.
În anii 2001 – 2004 a ocupat funcția de prim - viceministru al Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului
În iulie 2019, a fost numită secretară de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii, de către ministrul din Cabinetul Maiei Sandu, Vadim Brînzan. În noiembrie, după căderea Guvernului, Svetlana Dogotaru a demisionat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!