Momentul impactului
În urma unor filmări, realizate de martori, se observă cum feribotul, numit „Impresa”, a pierdut controlul în timp ce traversa diagonal canalul. Gondolierul a încercat disperat să-și salveze barca și pasagerii, dar n-a reușit să evite coliziunea, potrivit The Sun. Impactul a aruncat mai multe persoane în apă, iar gondola a fost atrasă sub feribot.
Feribotul și-a continuat drumul necontrolat, forțând alte ambarcațiuni să se retragă pentru a evita ciocniri suplimentare. În cele din urmă, vasul s-a oprit după ce a lovit clădirea istorică Rio delle Poste.
Mai multe persoane au fost rănite
Echipele de salvatori, inclusiv pompieri și scafandri, au intervenit rapid. Nouă persoane au fost scoase din apă și tratate pentru vânătăi și semne timpurii de hipotermie. Din fericire, nu au existat persoane rănite grav. Incidentul a atras atenția poliției, care a deschis o investigație.
Potrivit presei italiene, feribotul aparținând companiei Alilaguna a suferit o defecțiune tehnică pe drumul spre stația Santa Lucia. Cel mai probabil, manșonul bărcii (levierul de viteze) s-ar fi rupt.
Feribotul va fi trimis la un șantier naval pentru investigații și reparații. Coliziunile au cauzat daune semnificative atât gondolelor, cât și prorei feribotului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!