„Oficial, am expediat solicitările necesare către Ministerul de Externe de la București, însă răspunsul oficial ar putea veni abia peste 30 de zile. Dar din surse sigure, am aflat că, într-adevăr, sunt unul dintre cei doi cetățeni ai Republicii Moldova care apar pe listă alături de primarul Ion Ceban”, a declarat Natalia Morari într-un interviu.
„Sunt convinsă că solicitarea a venit de la Chișinău, personal de la Maia Sandu, și în privința lui Ion Ceban. Solicitarea a fost rezultatul unei supărări foarte mari a Maiei Sandu față de activitatea mea jurnalistică. Am rămas printre puținele voci critice. Așa cum pe vremuri îl criticam pe Plahotniuc, așa fac și acum. Maia Sandu a închis 15 televiziuni. Cam toți jurnaliștii critici au fost reduși la tăcere. Am mai rămas câțiva, care suntem pe YouTube, dar continuăm să fim vocali", a mai precizat Natalia Morari.
Deocamdată, autoritățile de la Chișinău nu au comentat acuzațiile aduse de jurnalistă.
Acum două zile, jurnalista Natalia Morari spunea că ar fi pe lista persoanelor interzise în spațiul Schengen. Venind cu o reacție pe rețele, aceasta a precizat că nu poate comenta informațiile „apărute doar pe surse”.
Și primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu o primă reacție în legătură cu interdicția de intrare în Uniunea Europeană. „Nu ne veți pune în genunchi, nici pe mine, nici pe echipa mea”, a declarat acesta, într-un filmuleț publicat pe Facebook.
Blocul politic Alternativa a reacționat dur la interdicția de intrare în Uniunea Europeană aplicată primarului capitalei, Ion Ceban. Într-o declarație publică, formațiunea susține că măsura ar fi fost luată „la comanda autorităților de la Chișinău”, acuzând guvernarea de acțiuni represive.
Ministerul Afacerilor Externe de la București a confirmat că Ion Ceban, primarul de Chișinău, are interdicție de intrare în România, pe un termen de 5 ani.
Puțin mai devreme, G4Media scria că autoritățile române nu ar fi impus interdicția intrării în România în cazul primarului Chișinăului, dar e posibil să existe o decizie la nivel european.
Un ziar de la Chișinău a anunțat, citând surse de peste Prut, că edilul capitalei, Ion Ceban, ar fi fost declarat persona non-grata în România, dar și în spațiul Schengen pentru o perioadă de 5 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!