6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Un nou test COVID-19 va fi produs de Italia cu rezultatul gata în 3 minute

Un test ultrarapid de detectare a infecției COVID-19 va începe a fi produs de o companie din Italia. Acesta va fi pe bază de salivă și va da rezultatul în doar 3 minute. Aprobarea a fost primită de Ministerului Sănătăţii, relatează EFE, citată de Agerpres.ro

Foto: bioworld.com

Noul test a fost dezvoltat de compania Allum din localitate Merate, regiune din Lombardia, în colaborare cu Universitatea din Samnio, şi, potrivit responsabililor săi, 20 de milioane de teste vor putea fi produse în mod iminent.

Pentru a afla dacă o persoană a contractat noul coronavirus, este prelevată o mostră de salivă cu un beţişor cu capete de bumbac şi, graţie utilizării împreună a trei reactivi, se poate afla rezultatul la fel de repede ca la un test de sarcină: două linii înseamnă pozitiv, o linie este negativ.

„Timp de 40 de ani ne-am dedicat fabricării sistemelor de iluminat, la începutul anului proiectăm lămpi pentru dezinfectarea încăperilor de virus, dar ne-am dat seama că este anevoios şi necesită prea mult timp”, a declarat postului local Prima Merate proprietara companiei, Stefania Magni.

„În perioada de izolare ne-am întrebat cum putem ajuta ţara să revină cât mai repede la normalitate şi am început să studiem împreună cu Pasquale Vito, profesor de genetică la Universitatea din Sannio, şi o firmă afiliată universităţii Genus Biotech, pentru a dezvolta acest test cu rezultate ultrarapide”, a precizat ea.

Este vorba de primul test de acest tip din Italia, iar după aprobarea obţinută de la Ministerul Sănătăţii va fi gata pentru a intra în producţie.


Pub