„Crăciunul este momentul care ne aduce mai aproape unii de alții, în căldura familiei și a celor dragi. Fie ca această sărbătoare să fie și pentru noi, ca țară, un prilej de unitate și speranță, care să ne reamintească că, prin bunătate și credință, putem construi împreună un viitor mai luminos.
Le mulțumesc cetelor de colindători care au trecut pragul Președinției în ajunul Nașterii Domnului, ca să ne bucure cu frumoasele colinde. Pentru că păstrează credința și duc mai departe tradițiile bogate ale neamului, suntem recunoscători Ansamblurilor „Codrencele”, „Crenguță de iederă” și „Doina Ișnovățului”, cercului de creație „Curcubeul”, grupului de chitariști „Unflok” și corului feminin de cameră „RENAISSANCE”, și artiștilor din Orchestra Prezidențială a Republicii Moldova.
Crăciun fericit, dragi cetățeni!”, a scris Sandu pe rețele.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!