30,21 lei/l Benzina 95 la 30,21 lei/l, motorina la 35,42 lei/l — ieftinire de 31 bani 34.000.000.000 lei Sistemul de pensii costă 34 mld lei/an; pensia minimă rămâne 3.500 lei 186 permise 186 de permise anulate în 2026 după revizuire examinări auto ASP 12 ore Frontiera Costești–Stânca închisă 12 ore pentru lucrări la nod hidrotehnic
(video) Maia Sandu: Dinspre Kremlin ne vin doar amenințări, război, suferință și sărăcie

Președinta Maia Sandu a ținut astăzi un discurs în Parlament și a declarat că Republica Moldova are o singură cale - de aderare la Uniunea Europeană, iar acest lucru ar urma să se întâmple până în 2030. Sandu a acuzat opoziția că ar avea printre membrii săi și agenți ai Kremlinului, care sunt „gata să sugrume Moldova doar ca să revină la putere”. Mai mult, șefa statului a venit cu eclarații dure la adresa Moscovei.

Foto: Maia Sandu

„În Parlamentul nostru sunt și azi persoane care nu văd nicio crimă în invazia Rusiei în Ucraina. Sunt partide care încă nu au condamnat războiul. Sunt agenți ai Kremlinului care, după ce au furat miliarde, stau acum la cald și se folosesc de propriii cetățeni aflați în nevoie pentru a-și salva pielea și a distruge Moldova în continuare.

Copiii unora dintre voi învață acolo, voi mergeți în vacanță acolo, alții au și pașapoarte europene, unii chiar beneficiază de plăți sociale, fac afaceri în UE. Oare voi nu vreți ca copiii Moldovei să trăiască ca acolo? Ca în Uniunea Europeană? Sau vreți ca copiii voștri să fie aruncați în închisoare pentru că scriu o postare critică la adresa conducerii țării, așa cum se întâmplă în Rusia?

Oare voi nu vreți ca moldovenii să aibă libertatea de a construi țara așa cum vor și nimeni să nu se amestece în treburile interne ale țării noastre? Ați văzut multe grădinițe, spitale și școli reparate din bani de la Kremlin sau donații pentru dezvoltarea localităților? Dinspre Kremlin ne vin doar amenințări, embargouri și șantaj. De acolo vine doar război, suferință și sărăcie. Uniunea Europeană este unica noastră șansă de a construi o țară în care DOAR cetățenii ei au dreptul să-și decidă soarta.

Cu greu am dat jos de la putere găștile de bandiți. Și, iată, unii se fac deja luntre și punte pentru a vinde țara Kremlinului. Ca să revină la putere și să sugrume Moldova mai departe. Și hoții, vânzători de țară, și Kremlinul au același obiectiv: să facă Moldova slabă ca să o poată folosi după bunul plac”, a declarat Maia Sandu.

Moscova a acuzat, în repetate rânduri, autoritățile de la Chișinău că sunt „contaminate de rusofobie” și că lansează declarațiile dure la adresa Rusiei la indicația occidentului.


Pub