„Cetățenii vor ști să se informeze corect, să verifice sursele, să distingă între fals sau adevăr”: Mesajul Anei Revenco, după numirea la cârma Centrului de Combatare a Dezinformării

Fosta ministra de Interne, Ana Revenco, a venit cu un mesaj, după ce a fost numită în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. „Vă asigur cu toată diligența că împreună vom reuși să obținem rezultatele dorite, să avem un stat puternic unde cetățenii sunt uniți pentru dezvoltarea societății democratice și muncesc pentru a duce Republica Moldova în familia Europeană”, a scris Revenco.

Foto: parlament.md

„Mă onorează votul de încredere acordat de Parlamentul Republicii Moldova, pentru ocuparea funcției de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Această oportunitate mă responsabilizează în lupta cu războiul hibrid pe care îl duc cetățenii și țara noastră. Vă asigur cu toată diligența că împreună vom reuși să obținem rezultatele dorite, să avem un stat puternic unde cetățenii sunt uniți pentru dezvoltarea societății democratice și muncesc pentru a duce Republica Moldova în familia Europeană.

În următoarele două luni, ne vom concentra pe următoarele priorități: vom iniția procedura de instituționalizare a Centrului, vom constitui Consiliul, vom elabora structura și concepția de comunicare. Acestea vor sta la baza definitivării regulamentelor interne, planului de activitate și a bugetului Centrului. În acest exercitiu, ne sunt alături partenerii de dezvoltare.

Situația actuală arată clar că dezinformarea a devenit armă letală a războiului hibrid. Prin contribuția Centrului, cetățenii vor ști să se informeze corect, să verifice sursele, să distingă între fals sau adevăr, ca să aibă certitudine proprie atunci când decid asupra vieții lor.

Centrul pentru Comunicarea Strategică și Combatere a Dezinformării își va desfășura activitatea în conformitate cu principiile, stipulate în Legea nr. 242/2023”, a scris Ana Revenco.

Fosta ministră de Interne, Ana Revenco, a fost numită de Parlament în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, fiind propusă de președinta Maia Sandu.Propunerea șefei statului a fost susținută cu votul a 60 de deputați, în cadrul ședinței Parlamentului.

Acum câteva zile, fostul premier, Ion Chicu, a afirmat că, „Ana Revenco nu va reuși să lanseze activitatea centrului Patriot”.

Acum o zi, președinta Maia Sandu a semnat scrisoarea prin care propune Parlamentului numirea Anei Revenco în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Anunțul a fost făcut de Președinție.

Fosta ministră de interne, Ana Revenco, a venit cu o reacție, după ce a fost propusă de Maia Sandu în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. „Voi face tot ce îmi stă în puteri ca să asigur buna funcționare a unei instituții atât de importante pentru asigurarea stabilității sociale în țara noastră”, a scris Revenco.

Liderul partidului de guvernământ a răspuns zvonurilor că el ar fi cel care îl protejează pe șeful Poliției de Frontieră și s-ar opune demisiei lui Rosian Vasiloi, anchetat în dosarul atacului armat de la Aeroport, în care doi ofițeri au fost împușcați mortal. „Sunt minciuni și îmi pare rău că la noi, nu doar presa, dar și altă multă lume, foarte insistent se informează de pe Telegramuri. Telegramurile sunt o structură, o platformă gestionată de FSB și FSB-ul creează condiții pentru cei care scriu minciuni din acestea”, a declarat Igor Grosu la un podcast pentru zdg.md.

Ana Revenco, fosta ministră de Interne, care a demisionat după atacul de la Aeroportul din Chișinău, se va regăsi într-o nouă funcție publică. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne, Lilia Dabija, ministra Infrastructurii, și Anatolie Topală, ministrul Educației, au părăsit pe 14 iulie componența Guvernului

Fosta ministră de Interne a venit cu un mesaj, după ce și-a dat demisia. „Onorată să servesc Patria oriunde m-aș afla!”, a declarat Ana Revenco.

Președinta Maia Sandu a anunțat lansarea inițiativei legislative de a crea o instituție care să combată propaganda dăunătoare statului RM și să apere cetățenii de manipulare și atacurile propagandistice constante. „În virtutea atribuțiilor oferite de Constituție voi propune Parlamentului spre adoptare crearea centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei - Patriot”, a spus Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.

Maia Sandu a explicat cum centrul „Patriot” va lupta contra dezinformării. Președinta a afirmat că nu va fi introdusă cenzura.

Mai devreme, Sandu a acuzat Kremlinul că atacă Moldova prin minciună și propagandă țara.

Comunitatea WatchDog a venit cu obiecții privind crearea „Centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei – Patriot”. Valeriu Pașa, expert al Comunității, într-o postare pe Facebook, precizează că și-a asumat rolul de sintetizare a tuturor propunerilor, în cadrul unei inițiative de politică publică, menită să creeze o agenție publică de tip StratCom, după modelul statelor democratice. „Au făcut modificări prin lege, iar luni dimineața i-au și pus capacul cu o denumire tâmpită, care discreditează întreaga idee și un an de muncă”, a declarat Valeriu Pașa. 



Pub