„Traian Căpățînă și-a trecut în palmares titlul de campion la una din etapele World Raking Series, rezervat seniorilor, după ce, la începutul acestei veri, a devenit campion european la vârsta U-20. Sportivul nostru s-a încoronat la Constanța, România, trecând în finala categoriei de 80 de kg.
Campion mondial a devenit Alexandru Borș, la categoria de vârstă sub 17 de ani. Discipolul Liceului Republican cu Profil Sportiv din Capitală a intrat în posesia titlului mondial în categoria de greutate de 80 de kg, el fiind urmat de coechipierul său, Ion Tofan, care a devenit vicecampion mondial, la această categorie de vârstă.
Un alt reprezentant al țării noastre, Vlad Erhan, a completat podiumul de premiere în cântarul de greutate de până la 70 de kg, la categoria de vârstă sub 17 ani”, anunță MEC.
Ministerul Educației și Cercetării a adresat sincere felicitări sportivilor și antrenorilor pentru rezultatele remarcabile obținute la Campionatul Mondial de lupte pe plajă, ediția 2023.
Reprezentanții Liceului Republican cu Profil Sportiv din Chișinău au declarat că luptătorii lor de stil liber „au „încins” nisipul pe plaja de la Constanța”.
„Conducerea instituției îi felicită călduros pe sportivii noștri și antrenorii lor, pentru aceste rezultate remarcabile”, se arată într-un mesaj al Liceului.



Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!