6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(foto) După Orhei, și Jora de Mijloc. Marina Tauber a anunțat că străzile comunei au fost spălate cu șampon

În comuna Jora de Mijloc, străzile asfaltate au fost curățate și spălate cu șampon. Inițiativa aparține primarului comunei, Marina Tauber, se arată într-un comunicat.

Foto: partidulsor.md

Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, au fost curățate și spălate cu șampon toate străzile asfaltate din cele 4 sate care formează comuna Jora de Mijloc. Marina Tauber a declarat că Primăria Jora de Mijloc acordă o atenție mare ecologiei și protecției mediului și va desfășura astfel de activități săptămânal.

„Scopul este să menținem comuna noastră curată și exemplară. Eu tare aș vrea ca lumea să vadă că tot ce este în orașul Orhei, orașul nostru exemplar, inima noastră a Partidului Politic „ȘOR” și a echipei noastre, deci totul va fi preluat și aici. Noi vrem ca tot ce este în comuna noastră, să fie la cel mai înalt nivel și chiar dacă este o localitate rurală, oamenii trebuie să aibă tot ce este mai bun”, a declarat Marina Tauber.

În comunicat se mai menționează că spălarea și curățarea străzilor asfaltate din comuna Jora de Mijloc a fost posibilă grație suportului acordat de Primăria orașului Orhei, care dispune de tehnică și utilaje speciale. De asemenea, zeci de muncitori au măturat și au făcut ordine în parcuri și pe străzi.

Spălarea drumurilor din Jora de Mijloc / Sursa:partidulsor.md
Spălarea drumurilor din Jora de Mijloc / Sursa:partidulsor.md
Spălarea drumurilor din Jora de Mijloc / Sursa:partidulsor.md


Pub