19,92 lei/l ANRE anunță plafoanele weekendului; motorina urcă, benzina crește ușor 19,7508 lei/€ Leul se întărește față de euro; vezi cursurile oficiale BNM pentru weekend 55 Executivul Munteanu primește votul de încredere al Parlamentului 14,5 °C Maxima zilei în Chișinău; cer variabil și fără precipitații așteptate
Promisiunea Papei Francisc în fața singurei femei din lume pe care a iubit-o: „Dacă nu te căsătorești cu mine, mă fac preot”

Papa Francisc, poate cel mai iubit Suveran Pontif din istorie, a murit pe 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani. Anunțul oficial a fost făcut de cardinalul Kevin Farrell, camerlengo al Bisericii Catolice, care a dezvăluit că Papa Francisc a murit la ora locală 7.35, în reședința sa din Casa Santa Marta (Vatican). În urmă cu foarte mulți ani, fiind un băiat îndrăgostit, el i-a făcut persoanei iubite o promisiune uluitoare: dacă ea nu avea să-l ia de soț, el avea să devină preot, scrie Libertatea.

Foto: Libertatea

Odată cu moartea Papei Francisc, unii jurnaliști străini și-au amintit cum a devenit acesta preot, iar povestea este una care pare desprinsă din filme.

Pe numele lui real Jorge Mario Bergoglio, Papa Francisc a fost, în urmă cu foarte mulți ani, un băiat îndrăgostit, cu visuri lumești și inima frântă. Potrivit unui articol din The Guardian, care a fost scris prima dată în anul 2013, Suveranul Pontif a iubit, pe când avea doar 12 ani, o fată pe nume Amalia Damonte, iar dragostea lui a fost atât de profundă încât i-a făcut o promisiune uluitoare: dacă ea nu avea să-l ia de soț, el avea să devină preot.

Declarația de dragoste inedită pe care a făcut-o Jorge Mario Bergoglio

Amalia Damonte, originară din cartierul Flores al orașului Buenos Aires, și-a amintit peste ani cu melancolie de momentul în care Jorge Mario Bergoglio i-a scris o scrisoare copilărească, dar încărcată de sens.

„Dacă nu te căsătorești cu mine, mă fac preot”, i-a scris cel care a devenit peste ani Papa Francisc. Cuvintele, poate simple la prima vedere, aveau să prindă o greutate istorică. Refuzul părinților fetei de a le permite să se vadă, dar și maturizarea firească, i-au îndepărtat pe cei doi, iar destinul a ales pentru el calea clerului.

Femeia a recunoscut că, deși îl prețuia pe Jorge Mario Bergoglio, iubirea adevărată avea să o cunoască mult mai târziu în viață. Poate tocmai această diferență de trăire a sentimentului i-a alimentat tânărului decizia de a-și căuta vocația în biserică, într-un alt tip de iubire: una universală, lipsită de suferințele personale ale iubirii carnale.

De altfel, destinul ironic a făcut ca, înainte ca Jorge Mario Bergoglio să-și ia rămas bun definitiv de la viața laică, să părăsească exact biserica San Jose de Flores, locul unde Amalia Damonte s-a căsătorit, dar cu un alt bărbat. Întâmplarea capătă astfel o notă aproape cinematografică, în care cei doi tineri, deși separați de voința celor mari, au rămas simbolic legați printr-o promisiune care a devenit realitate.

Ce a scris Papa Francisc în testament

La scurt timp după ce Papa Francisc a murit, în mediul online nu s-a amintit doar despre povestea lui de iubire, care l-a făcut să devină preot, ci și despre testamentul pe care Jorge Mario Bergoglio l-a redactat în anul 2022.

Atunci, el a spus clar care este ultima dorință pe care o are: „Mormântul trebuie să fie în pământ, simplu, fără ornamente deosebite și cu singura inscripție: Franciscus”. Iar „rămășițele mele pământești să se odihnească, în așteptarea zilei învierii, în Bazilica Papală Santa Maria Maggiore”.


Pub