„Ținând cont de situația actuală în care ne-am pomenit și de faptul că Chișinăul nu are informații clare, la fel ca alte Administrații Publice Locale, vom întreprinde etapizat măsuri de deconectare a energiei electrice, începând cu data de 1 ianuarie.
Am citit cu atenție decizia CSE și am înțeles că trebuie să deconectăm periodic luminile, însă nu sunt descrise clar acțiunile de intervenție într-o situație sau alta dar nici nu am avut discuții separate despre modul în care vom proceda în Capitala Republicii Moldova, unde avem peste 300 de troleibuze, 350 de școli și grădinițe, spitale, policlinici, întreprinderi strategice, iluminat stradal și semaforizare.
Acum 2 ani, Primăria Chișinău a luat decizia, la solicitarea și recomandările Guvernului, de a conecta mai târziu și de a deconecta dimineața devreme iluminatul stradal. Totuși, această măsură s-a dovedit nesigură pe străzi, în parcuri și în curți, atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi, iar în suburbii au început chiar să aibă loc furturi.
În discuții cu poliția, am luat decizia de a reveni la orarul obișnuit, deoarece siguranța oamenilor este prioritară.
La această etapă, s-a luat decizia ca:
- În noaptea de 1 ianuarie spre 2 ianuarie, să fie deconectat iluminatul decorativ din tot orașul.
- Vor rămâne conectate beculețele decorative de pe Pomul de Crăciun, din PMAN și din Scuarul Catedralei până la data de 14 ianuarie. Acestea vor fi aprinse odată cu iluminatul stradal și vor rămâne conectate până la ora 23:30. Am luat această decizie deoarece agenții economici au acceptat să participe la Târgul de Crăciun, iar noi ne onorăm angajamentele. Oamenii au făcut anumite cheltuieli.
- Referitor la informare, instituțiile vor comunica cetățenilor și angajaților conform deciziei CSE luate la nivel național.
Pentru a evita speculațiile: În noaptea dintre ani, 31 decembrie – 1 ianuarie, toate decorațiunile vor rămâne conectate în capitală, ținând cont că acestea trebuie deconectate manual de către specialiști din mai multe locații, ceea ce ar fi dificil de realizat chiar în seara de Revelion.
Această decizie este la prima etapă, iar despre acțiunile viitoare vom informa pe etape”, a precizat primarul.
La 30 decembrie, președinta Maia Sandu a purtat discuții pe criza energetică, cu premierul Dorin Recean, speakerul Igor Grosu și vicepremierul Oleg Serebrian. „Împreună cu partenerii de dezvoltare vom acorda ajutor umanitar cetățenilor noștri de pe malul stâng”, a menționat șefa statului.
De cealaltă parte, liderul PSRM, Igor Dodon consideră că „Guvernul Maiei Sandu poartă resposabilitate pentru criza energetică din țară”. „Da, actuala guvernare poate să dea vina pe orișicare, pe ruși, pe ucraineni, pe extratereștri, dar ea se face vinovată că am ajuns în această situație”, a declarat fostul șef de stat.
Gazprom va opri livrările de gaze către Moldova de la 1 ianuarie 2025 din cauza datoriilor, anunță compania.
Pe data de 17 decembrie, Ministerul Energiei a anunțat că gigantul rus Gazprom nu a făcut rezervări de capacitate de transport pentru luna ianuarie 2025, pentru Republica Moldova.
Parlamentul a aprobat pe data de 13 decembrie instituirea stării de urgență, în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie 2024.
La 5 decembrie, premierul Dorin Recean a solicitat demisia ministrului Energiei, Victor Parlicov, a șefului Energocom, Victor Bînzari, și a lui Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori la Moldovagaz.
Totodată, Recean a declarat că va prelua portofoliul de ministru al Energiei: „Până la identificarea unui nou ministru al energiei, anume eu voi prelua portofoliul de ministru al Energiei și voi coordona gestionarea acestui sector important al țării”.
Victor Parlicov a venit cu o reacție după ce premierul i-a solicitat demisia și i-a preluat portofoliul de la Ministerul Energiei: „Nu au încredere și nu au nevoie de mine - plec, care este problema?!”.
Anterior, Victor Parlicov a explicat în ce mod s-a ajuns la solicitarea de majorare a tarifului la gaz din partea Moldovagaz, după ce în septembrie, premierul Dorin Recean dădea asigurări populației că în noul sezon de încălzire, moldovenii nu vor plăti tarife mai mari la gaz și la electricitate.
Parlamentul a organizat pe data de 3 decembrie ședință publică privind majorarea tarifului la gazele naturale și impactul acesteia asupra consumatorilor și economiei naționale, organizată de Comisia economie, buget și finanțe.
Președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a informat că 80% din volumele necesare de gaze pentru sezonul de iarnă, sunt asigurate. „Lunile decembrie și ianuarie sunt total acoperite”.
Între timp, Maia Sandu a fost întrebată de o jurnalistă dacă intenționează „să se implice în discuțiile cu Gazprom” pe problema asigurării cu gaze naturale. Șefa statului însă a fugit de răspuns, iar paza sa de corp a ținut jurnalista departe de șefa statului.
În noiembrie, Victor Parlicov a fost la Sankt Petersburg, pentru a purta negocieri cu Gazprom, legate de tranzitul gazelor către regiunea transnistreană. Negocierile vin în contextul riscului de a întrerupe tranzitarea gazelor rusești a teritoriului Ucrainei, din 1 ianuarie 2025, când expiră contractul între Gazprom și Naftogaz. Cu câteva zile înainte să plece în Rusia, ministrul Parlicov, a semnat, la Istanbul, împreună cu omologul său turc, Alparslan Bayraktar, un Memorandum de Cooperare în domeniul energetic”.
Revenit în Moldova, Parlicov a prezentat detalii despre întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Gazprom, Alexei Miller, la Sankt Petersburg.
Victor Parlicov a admis că Moldova ar putea fi nevoită să achiziționeze energie electrică din altă parte de la 1 ianuarie și nu din regiunea transnistreană, iar costurile vor fi mai mari: Am avut acest scenariu în calcul când ne-am pregătit de iarnă. Vom achiziționa energie electrică din altă parte, da, ne asumăm că va fi mai scump. Apelăm și la sprijinul partenerilor internaționali, fără ei nu vom putea trece de scenariul în care regiunea transnistreană nu are gaze deloc sau suficient”.
Totodată, fostul ministrul Energiei a anunțat că președintele Gazprom, Alexei Miller, a solicitat părții moldovenești să discute cu autoritățile din Ucraina, pentru a le convinge să continue tranzitul de gaze naturale din Rusia spre R. Moldova și după 1 ianuarie 2025.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!