(video) „Unde-i Nesterovschi, pățănași?” Arina Spătaru, martoră principală în dosarul deputatului condamnat, cu o pancartă în Parlament

Ex-deputata Arina Spătaru, președinta ALDE, a mers astăzi la Parlament cu o pancartă, pentru a-i întreba pe aleșii poporului „unde este Alexandr Nesterovschi”, condamnat, ieri, la 12 ani de închisoare pentru corupție. Fosta parlamentară este martoră principală în dosarul inițiat de PA pe numele lui Nesterovschi.

Foto: Arina Spataru/FB

„Unde-i Nesterovschi? Cu întrebarea asta am venit la deputații din Parlament, pentru că de fapt, ei sunt cei care răspund nu doar de elaborarea legilor, dar și de cum aceste legi se implementează. În calitate de martor principal al investigației, care a dat roade, și care a demonstrat cu lux de amănunte cum Nesterovschi a muncit și a slujit în interesul unei grupări criminale, pe mine mă interesează un lucru: De ce Nesterovschi umblă nestingherit pe străzile din R. Moldova, iar deputații mă evită, deși mă cunosc? Ei știu despre implicarea mea, dar se fac că plouă. Noi trebuie să rămânem stăpâni la noi acasă și să punem presiune. Unde-i Nesterovschi, pățănași?”, a spus fosta deputată Arina Spătaru, într-un video postat pe rețele.

Fosta șefă PA, Veronica Dragalin, a scris, pe rețele, că, „munca Procuraturii Anticorupție din ultimii ani dă roade”:  „În acest dosar, au fost documentate acte de corupție comise în vara anului 2023, în ajunul alegerilor locale din noiembrie 2023. Datorită curajului Arinei Spataru, planurile lui Ilan Șor să câștige în acele alegeri și să promoveze un partid politic aparent pro-european, dar controlat din spate de dânsul au eșuat. 

Condamnarea la ani grei de închisoare a venit după ce Procuratura Anticorupție a prezentat probe concludente, inclusiv înregistrări video și audio, documente, declarațiile martorilor și multe altele. 

Felicitări tuturor celor care au contribuit la acest rezultat și succese în localizarea condamnatului! Nu te poți ascunde toată viața, justiția te ajunge până la urmă”.

La 19 martie, deputatul Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în penitenciar de timp închis. Acesta este învinuit de corupere pasivă, pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.

Imediat, Alexandr Nesterovschi a fost dat în căutare, potrivit Procuraturii Anticorupție. Totodată, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco, a comunicat că acesta „nu a părăsit Republica Moldova”.

În ziua condamnării sale, Nesterovschi a anunțat că a primit cetățenia Rusiei și a declarat că îi este recunoscător Moscovei pentru că i-a acordat-o.

La 20 martie, deputatul Alexandr Nesterovschi a fost dat în căutare internațională, a comunicat, pentru UNIMEDIA, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco.

Arina Spătaru a colaborat cu oamenii legii pentru cercetarea lui Ilan Șor și a finanțării ilegale a partidelor politice. În septembrie 2023, apăreau imagini cu lidera ALDE filmând telefonul prin intermediul căruia comunica cu Ilan Șor. În lista de apeluri se regăsea și Alexandr Nesterovschi, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în acea perioadă. În imagini se vedea și punga cu dolari oferită președintei ALDE pentru a finanța un partid pro-rus.

Cu câteva zile înainte, Arina Spătaru a făcut publice detalii despre implicarea sa în investigațiile în dosarul spălării de bani, unde sunt vizate mai multe formațiuni conduse de Ilan Șor. Aceasta a declarat că a fost „agent sub acoperire”, cu numele Victoria Bogatu. Totodată, a menționat că s-a întâlnit personal cu Ilan Șor în Israel. „Am o veste foarte proastă pentru domnul Ilan Șor! V-ați înșelat amarnic. Nu toți oamenii sunt de vânzare! Nu toate sufletele se pot cumpăra cu 30 de arginți”, a spus Spătaru.


Pub