19,83 lei/l Motorină mai scumpă mâine cu 5 bani la 19,83 lei/l benzina rămâne 22,99 lei/l anunț ANRE 300 Persoane traumatizate de gheată la urgență 39 internați 18 operați neurochirurgie 70 consultați 8.000 Cetățeni MD UA RU stabiliți fictiv Botoșani își pierd domiciliile cărți identitate românești anulate 20,13 lei Euro urcă la 20,13 lei cu 8 bani Dolarul la 16,85 lei +10 bani curs BNM pentru weekend
Ultima oră! Energocom propune un tarif la gaz mai mic cu un 1 leu și 50 de bănuți

Noile tarife pentru consumul de gaze naturale ar putea fi de 14,12 lei pe metru cub, fără TVA, sau 15,25 lei cu TVA inclus. Aceasta este suma propusă de Energocom, care urmează să fie evaluată și aprobată de ANRE.

Foto: foto-simbol

Respectiv, prețul gazelor naturale ar putea scădea cu aproximativ 1,5 lei.

„Conform calculelor prezentate către ANRE, prețul mediu ponderat de procurare a gazelor naturale destinate furnizării la prețuri reglementate constituie 8 206 lei/1000 m³, iar prețul mediu reglementat de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii finali, fără aplicarea componentei de corectare a venitului reglementat, constituie 12 435 lei/1000 m³.Separat, în funcție de punctele de furnizare prevăzute de metodologie, proiectul prețurilor reglementate, exprimate fără TVA, este următorul:

  •  preț reglementat pentru furnizarea gazelor naturale la punctele de intrare în rețelele de transport – 8 961 lei/1000 m³;
  •  preț reglementat pentru furnizarea gazelor naturale la punctele de ieșire din rețelele de transport – 9 045 lei/1000 m³;
  •  preț reglementat pentru furnizarea gazelor naturale la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune înaltă – 9 140 lei/1000 m³;
  •  preț reglementat pentru furnizarea gazelor naturale la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune medie – 10 313 lei/1000 m³;
  •  preț reglementat pentru furnizarea gazelor naturale la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă – 14 129 lei/1000 m³.

Calculul prețurilor reglementate este efectuat în strictă conformitate cu Metodologia de calculare, aprobare și aplicare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, aprobată de ANRE. Aprobarea finală a prețurilor reglementate cu aplicarea componentei de corectare a venitului reglementat, va fi examinată de ANRE în conformitate cu cadrul legal și metodologic în vigoare, cu respectarea principiilor de transparență, nediscriminare și protecție a consumatorilor finali”, precizează Energocom.


S.A. „Energocom” a anunțat astăzi, 30 ianuarie, că a înaintat ANRE Republica Moldova (ANRE) cererea privind ajustarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali pentru anul 2026, în contextul obligației de serviciu public.

Pe 28 ianuarie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a menționat că Energocom va transmite în această săptămână cererea referitoare la ajustarea tarifului la gaz. „E greu să spunem cu cât se va ieftini, un leu - doi, vom aștepta după ce ANRE se va expune”, a precizat ministrul.

Deputatul PAS Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a explicat de ce procesul de revizuire a tarifului la gaz, așteptat de consumatori, durează atât de mult. „Energocom pentru prima dată a devenit furnizor, se face un audit, trimite solicitare, prezintă cheltuielile, iar ANRE spune dacă e ok sau nu. E un exercițiu complex, foarte serios. În alte cazuri, în trecut, acest proces dura 3-6 luni, acum a durat o lună și jumătate”, a precizat parlamentarul.

În noiembrie, deputatul Radu Marian declara, în cadrul emisiunii „UNInterviu” de la UNIMEDIA, că Republica Moldova ar putea înregistra o scădere a tarifelor la gazele naturale la începutul anului 2026, dacă prețurile internaționale se vor menține la nivelul din acea perioadă.

Moldovenii care și-au dorit „ajutor la contor” s-au putut înregistra, începând cu 3 octombrie până pe 28 noiembrie 2025, pe site-ul compensatii.gov.md, pentru a solicita compensații pentru perioada sezonului rece 2025-2026. 


Pub