20,05 lei/l Motorină se scumpește mâine la 20,05 lei/litru, benzină la 23,09 lei/l; ANRE confirmă prețuri PECO 14,43 lei/m³ ANRE aprobă tarif gaz casnici la 14,43 lei/metru cub cu TVA, mai mic decât propus de Energocom 20,07 lei/€ Euro scade cu 4 bani la 20,07 lei; dolarul avansează la 16,92 lei conform BNM astăzi 23.402.498 Despăgubiri CtEDO pentru Moldova depășesc 23,4 mil € în 2025; locul 18 la plângeri depuse
(video) Grosu, deranjat că l-a sunat Ceban, „la 5 dimineață, când a căzut poleiul”: În loc să organizeze lucrul serviciilor, el ne telefona pe noi

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a arătat deranjat de faptul că ar fi fost sunat, la ora 5 dimineață, săptămâna trecută, de către primarul capitalei, Ion Ceban. „Eu aveam grijă de gospodărie, împrăștiam nisip și la poarta mea, ceea ce trebuia să facă și el măcar la Primărie”, a menționat speakerul, după ședința solemnă a Legislativului, desfășurată astăzi.

Foto: colaj UNIMEDIA

„Dimineața, când a căzut poleiul, el, mă refer la liderul acestui bloc (n.r. Alternativa) în loc să organizeze lucrul serviciilor și să-și telefoneze directorii de servicii din Chișinău, el ne telefona pe noi. Presupun pe momentul acela, am văzut un apel. Eu aveam grijă de gospodărie, împrăștiam nisip și la poarta mea, ceea ce trebuia să facă și el măcar la Primărie”, a menționat liderul PAS. 

Săptămâna trecută a fost vreme extremă în țară. Moldova s-a confruntat cu condiții meteo extreme. Autoritățile au recomandat cetățenilor să evite deplasările și să ia toate măsurile de precauție pentru siguranță.

Școlile din municipiul Chișinău au trecut temporar la învățământul online până la sfârșitul săptămânii.

Totodată, Ion Ceban, a solicitat convocarea de urgență a Comisiei pentru Situații Excepționale la nivel național, în contextul condițiilor meteorologice extreme care afectează întreaga țară. Edilul a cerut mobilizarea întregului efectiv la nivel național.

Ziua de lucru și orele de studii au început de la ora 09:00, pe parcursul săptămânii, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Decizia a fost luată în cadrul ședinței operative convocate de Centrul Național de Management al Crizelor.

Pentru ziua de 27 ianuarie 2026 s-a dispus sistarea activităților educaționale în instituțiile de învățământ primar și secundar din municipiul Chișinău, respectiv pentru clasele I–XII.

Totodată, primarul Ion Ceban a solicitat Guvernului declararea unei zile libere, în contextul condițiilor meteo extreme și al ghețușului periculos format pe întreg teritoriul țării.

La rândul său, premierul Alexandru Munteanu a anunțat că Guvernul nu va declara zi liberă în urma poleiului, precizând că decizia a fost luată după o analiză a situației la nivel național. „Nu suntem un guvern de TikTok sau de Instagram. A trebuit să analizăm situația și să vedem cu ce putem ajuta concret”, a declarat Munteanu, făcând referire la reacțiile din spațiul online.


Pub