6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Patrularea comună la frontiera moldo-română a început azi

Patrularea comună a frontierei moldo-române a început de astăzi, 5 iunie. Astfel, echipaje mixte, formate din doi polițiști de frontieră români și unul din Republica Moldova, vor efectua misiuni de supraveghere a frontierei, pe teritoriul ambelor state, se anunță într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Foto: ITPF IASI

Patrularea comună a frontierei moldo-române se realizează pe o distanță de până la zece kilometri în interiorul ambelor state, în baza legislației statului pe teritoriul căruia se desfășoară misiunea. Ca excepție, activitatea echipelor mobile se poate extinde și în afara zonei de operare, în cazul configurației terenului și a infrastructurii rutiere accesibile sau pentru executarea unor acțiuni imediate și urgente inițiate în zona de operare, notează IPN.

În comunicat se mai spune că astfel de misiuni de patrulare în comun la frontieră reprezintă o formă modernă de cooperare, care permite optimizarea forțelor și mijloacelor de către autoritățile celor două state. La fel, oferă posibilitatea aplicării unor tactici comune de acțiune pentru contracararea infracționalității transfrontaliere și a migrației ilegale la granița comună.

Patrularea comună reiese din Protocolul privind constituirea și activitățile echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună semnat în noiembrie 2018, la București.


Pub