Lucrările de demolare au continuat de dimineață, iar în procesul demontării etajelor superioare două butelii de gaz au căzut jos pe platforma de lucru de la etajul 8. Salvatorii au evacuat de urgență ambele butelii.
Astfel, pompierii au exclus riscul deflagrației posibile în timpul lucrărilor de demolare, dar și riscul afectării personalului de intervenție inclusiv și clădirile din jur. Stabilitatea construcției și oscilațiile în preajma clădirii sunt verificate permanent de specialiștii IGSU cu aplicarea senzorului de stabilitate cu laser.
Securitatea terenului de lucru și monitorizarea situației sînt asigurate permanent de peste 20 de salvatori și 7 unități de tehnică specială din cadrul IGSU.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!