23,31 lei/l Benzină scade cu 1 ban la 23,31 lei/litru, motorină cu 9 bani la 20,15 lei/l după decizia ANRE 3,83 lei/kWh Premier Energy cere tarif 3,83 lei/kWh cu 24 bani mai mult pentru Chișinău și sud, FEE Nord +32 bani 40.000 $ Ex-șef Vamă Iurie Gorea trimis în judecată pentru mită de 40 mii dolari, prima ședință 4 martie 20-35 l/m² Cod portocaliu de lapoviță/ninsoare abundentă în Moldova cu 20-35 l/m², vânt 15-20 m/s și ghețuș
(video) „Le-am dat bani și coliere ca să nu-mi ia contul de Instagram”: Daniela Costețchi, victima grupării care șantaja oameni și le trimitea acasă sicrie: Ar fi vizată familia Iulianei Beregoi

Bloggerița Daniela Costețchi susține că ar fi fost una din cele două victime a grupării acuzate că a estorcat 47.000 de euro prin șantaj. Potrivit influenceriței, totul ar fi început în anul 2021, când un necunoscut a început a o amenință că îi sparge contul, dacă nu îi achită bani. Din frica de a nu-și pierde „munca”, aceasta ar fi continuat să îi achite bani, la orice solicitare. După ce oamenii legii au documentat activitatea infracțională, aceasta a decis să vorbească public despre tot ce a trăit în acest timp și despre cine ar sta în spatele acestei grupări. „De ce s-au făcut percheziții la tine acasă?” a întrebat Daniela Costețchi făcând aluzie la Iuliana Beregoi.

Foto: Colaj

„Cred că a venit timpul să vorbesc, am tăcut 5 ani. În noaptea de 4 spre 5 mai 2025, la ora 00:00 m-a sunat tata plângând, eu așa distrus nu l-am văzut niciodată. „Dana trăiești? Leila e bine? La noi la poartă cineva a pus capac de sicriu și cruce cu numele tău, cu data decesului și o poză de a ta cu Leila alb negru”, mi-a spus tata.

Pe cruce scria numele meu, data de naștere și presupusă dată a decesului. Capacul a fost pus pe data de 5 mai, iar data presupusului deces era 15 mai. În acea zi, la mine în ospeție era o prietenă din RM, iar cel care a organizat totul îi trimitea mesaje pe Instagram și îi spunea să-mi transmită că dacă vreau să trăiesc liniștită mai departe, știu ce am de făcut, adică să plătesc bani în continuare. Persoana respectivă care a organizat tot văzând că eu nu răspund a început să mă amenințe că va pune sicrie la toți vecinii, la bunica la poartă.

Eu când ieșeam din apartament mă uitam pe covoraș să nu găsesc vreo coroană, îmi era frică să ies la magazin, îmi era frică să merg să o duc pe Leila la grădiniță.

Totul a început în 2021 când eu m-am mutat la Chișinău, atunci a apărut acest anonim, cu poza aia pe Instagram, cu mască, și a început să-i ia pe toți bloggerii de-a rândul. A început să șteargă conturi, postări. Eu știu că asta pare o nimica toată, dar asta e munca mea de azi de zile.

Atunci, în 2021, eu împreună cu alte 2 fete am mers la Poliție și am scris plângere, iar atunci am aflat numele persoanei este R. S. din Cricova care acum ești în America, eu te aștept să ne vedem la o cafea. Cazul a fost atunci închis și eu mi-am dat seama că Poliția nu mă va ajuta. Am făcut-o pe proasta și am acceptat o colaborare, achitându-i de fiecare dată. După dispoziția lui contul meu era spart de 2-3 ori pe an. Pe 6 ianuarie 2023, la 4 dimineața, am intrat și eram deconectată, iar acolo era pusă poza unei bloggerite care sărise de la etaj, ca oamenii să creadă că sunt eu. Atunci mi-ai propus că ai pe cineva care poate să-mi întoarcă contul pentru 13 mii de dolari. Crezi că eu nu am înțeles că nu este vorba de un prieten ci despre tine? Am făcut-o pe proasta ți-am trimis banii și peste jumătate de oră mi-ai întors contul.

Câteva zile în urmă a apărut știre și acolo sunt video cum se fac percheziții. Prima casă eu nu o cunosc, dar ușa de la alt apartament am cunoscut-o. De ce s-au făcut percheziții la tine acasă?”, se întreabă Daniela.

„O parte din banii pe care eu îi trimiteam mergeau pentru cadouri pentru fata respectivă. Flori, coliere pe care le-am cumpărat personal și după aia eu văd secvențe video în care fata aceasta spune că tatăl ei e director la cimitir. De aici e inspirația cu sicriul și crucea. Mă gândeam că trebuie să ai cunoștințe puternice ca să poți merge să faci o cruce cu data morții în avans.

La scurt timp după percheziții, contul meu a început din nou să fie atacat. Am primit în jur de 7 mii de boți. Poate contul meu mai are de activat încă câteva zile, poate nu-l vor putea da jos, dar eu măcar am spus ce am de spus. Sper să se facă dreptate ca să ajung să aflu tot adevărul, pentru că e clar că aici e un grup mărișor de persoane. Înțeleg că ieșind acum public eu risc, dar am tăcut prea mult”, a conchis Daniela Costețchi.

UNIMEDIA a solicitat o recție de la Iuliana Beregoi și va reveni cu detalii după ce va primi răspuns.

Ofițerii Direcției Investigații „Centru” a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din Căușeni, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din 8 persoane, printre care trei femei, cu vârste cuprinse între 18 și 47 de ani, originare din Chișinău și Orhei.


Pub