Într-o postare publicată pe platforma Truth Social, liderul de la Casa Albă a susținut că atât președintele Chinei, Xi Jinping, cât și președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-au oferit asigurări că nu vor furniza arme Iranului.
„Președintele Xi mi-a spus, la recenta noastră întâlnire de la Beijing, că China, în nicio circumstanță, nu va da sau vinde arme Republice Islamice Iran. Iar declarația include şi companii chineze”, a scris Donald Trump, conform Reuters.
Președintele american a afirmat că și liderul de la Kremlin i-a transmis un mesaj similar.
„Putin mi-a spus că nici Rusia nu va vinde arme Iranului și cred că Rusia și China nu participă la conflictul din Iran”, a declarat Trump.
Avertisment pentru Moscova și Beijing
Donald Trump a subliniat că o eventuală implicare a Rusiei sau Chinei în conflict nu ar fi în interesul acestora.
„Dacă ar face acest lucru ar fi foarte rău pentru ele. Cu siguranță nu ar fi în interesul lor”, a avertizat liderul american.
Serviciile americane verifică informații privind un posibil sprijin pentru Iran
Potrivit Reuters, patru surse familiarizate cu informațiile serviciilor americane au afirmat că loviturile lansate de Iran asupra unor obiective ale CIA din regiunea Golfului au determinat autoritățile americane să investigheze dacă Rusia a furnizat Teheranului informații privind țintele sau tehnologie pentru drone.
Kremlinul a refuzat anterior să comenteze aceste informații.
Statele Unite au impus în trecut sancțiuni împotriva unor persoane și companii din Rusia și China, acuzându-le că au sprijinit Iranul în achiziționarea de armament.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!