6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Mihai Popșoi, turneu diplomatic în Elveția și Austria: Care este scopul vizitei de două zile

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, va efectua o vizită de lucru la Geneva și Berna, Elveția, în perioada 24–25 februarie, anunță Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Foto: MAE

„La Berna, Mihai Popșoi va avea o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, iar la Geneva, va participa la segmentul înalt al celei de-a 61-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, unde va susține un discurs în plen.

Programul vizitei include, de asemenea, participarea la evenimente colaterale la nivel înalt dedicate consolidării mecanismelor de responsabilizare pentru încălcările comise în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și promovării drepturilor sociale și consolidării stabilității democratice. Totodată, Mihai Popșoi va avea întrevederi cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Principatului Liechtenstein, Sabine Monauni, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk și Secretarul General al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, Doreen Bogdan-Martin.

În zilele de 26 și 27 februarie, vicepremierul Mihai Popșoi se va afla la Viena, unde va avea o întrevedere cu ministra federală pentru afaceri europene și internaționale a Republicii Austria, Beate Meinl-Reisinger, și va participa la reuniunea Consiliului Permanent al OSCE, unde va prezenta prioritățile mandatului Republicii Moldova la Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

De asemenea, șeful diplomației se va deplasa în landul federal Carintia, unde va avea întrevederi cu guvernatorul Peter Kaiser, cu președintele Parlamentului regional, Andreas Scherwitzl, precum și cu conducerea Camerei de Comerț. Mihai Popșoi va vizita municipalitatea Neuhaus, localitate înfrățită cu comuna Trușeni și gazdă a consulatului onorific al Republicii Moldova.

Pe parcursul vizitei în Austria, șeful diplomației de la Chișinău se va întâlni cu cetățenii noștri stabiliți în landurile federale”, se arată într-un comunicat.


Pub