6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Au vândut uraniu îmbogățit, pentru 3 milioane de euro, polițiștilor sub acoperire. Trei austrieci, reținuți de PCCOCS

O grupare criminală organizată internațională, specializată în contrabandă cu substanțe radioactive și toxice, a fost destructurată de PCCOCS, cu suportul autorităților austriece și a Europolului.

Foto: INI IGP/PCCOCS

Potrivit unui comunicat de presă, doi bărbați și o femeie, cetățeni străini, au fost reținuți de angajații INI și PCCOCS, fiind suspectați de păstrare, transportare și comercializare a substanțelor toxice și radioactive, care urmau să tranziteze inclusiv teritoriul Moldovei. Reținerile au avut loc la data de 25 noiembrie curent, pe teritoriul Austriei.

Persoanele au fost reținute în flagrant, în timp ce intenționau să vândă polițiștilor moldoveni sub acoperire un container militar cu o cantitate de 86 grame de substanță radioactivă, care se presupune a fi uraniu îmbogățit 235, la prețul de 3.000.000 de euro.

Substanța radioactivă a fost confiscată și transportată la expertizare de către autoritățile Austriei.

La această etapă, reținuții se află în custodia autorităților austriece. Doi dintre bănuiți au antecedente penale, iar unul din aceștia a fost condamnat pentru fapte ilegale similare.

Activitatea grupării a fost documentată timp de un an, începând din luna noiembrie 2018.

În perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2019, bănuiții au călătorit în Republica Moldova. Atunci, unul dintre figuranți – un cetățean european, în vârstă de 37 de ani – ar purtat discuții prealabile despre vânzarea substanței radioactive cu doi investigatori moldoveni sub acoperire.

La Chișinău, bănuitul le-a propus polițiștilor sub acoperire oferta și le-a spus că tranzacția poate fi făcută la Viena, Austria. Ulterior, procurorii PCCOCS au formulat și trimis o cerere de comisie rogatorie în vederea autorizării măsurilor necesare și pornirii cauzei penale.

Investigatorii au călătorit la Viena, unde a avut tranzacția, sub controlul organelor de forță. Tot atunci, bănuiții au fost arestați și acum se află în custodia autorităților austriece.

Potrivit Codului penal al Republicii Moldova, asemena infracțiuni sunt pasibile de pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 10 ani.


Pub