6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Crește numărul cazurilor de cancer la tineri: 7 tipuri devin tot mai frecvente. Cei mai mari factori de risc

Un trend îngrijorător se conturează în rândul tinerilor: tot mai multe cazuri de cancer cu debut precoce au fost identificate pentru șapte tipuri de boală, potrivit experților care au analizat date din Marea Britanie, SUA și Olanda. Această „creștere semnificativă” a cazurilor de cancer la vârste tinere ridică semne de întrebare privind impactul stilului de viață asupra sănătății, scrie The Guardian, potrivit observatornews.ro.

Foto: poză simbol

Numărul cazurilor de cancer din șapte categorii a crescut puternic în rândul persoanelor tinere din Anglia, arată un studiu amplu, care a generat noi avertismente privind impactul stilului de viață asupra sănătății. Numărul persoanelor sub 50 de ani diagnosticate cu cancer de prostată în Anglia a crescut de patru ori din 2001, în timp ce diagnosticele de cancer colorectal, renal și uterin cu debut precoce s-au dublat.

O analiză realizată de World Cancer Research Fund, citată de The Guardian, pe baza datelor privind cancerul din Anglia, Statele Unite și Olanda, a identificat „creșteri semnificative” ale cancerului cu debut precoce pentru șapte tipuri de cancer în Anglia, cinci în SUA și patru în Olanda.

Deși incidența cancerului este în creștere la nivel global în toate grupele de vârstă, ritmul de creștere în cazul cancerelor cu debut precoce este mai mare decât în cazul celorlalte categorii de vârstă.

WCRF a precizat că factori de risc precum creșterea nivelului de obezitate, alimentația nesănătoasă, lipsa mișcării, consumul de alcool, fumatul și expunerea la factori de mediu: precum poluanți, substanțe chimice, plastic, poluarea apei și a aerului, ar putea contribui la această tendință.

Aproximativ 40% dintre cazurile de cancer sunt asociate cu astfel de factori de risc. În același timp, o mai bună conștientizare a simptomelor cancerului înseamnă și că mai multe persoane ajung să fie diagnosticate mai devreme.

Mai multe cazuri de cancer la persoane din ce în ce mai tinere

Cancerul în rândul persoanelor sub 50 de ani rămâne rar, iar vârsta mediană la diagnosticare este de peste 60 de ani, însă tendința este îngrijorătoare, au subliniat autorii.

Mark Lawler, profesor de sănătate digitală și titular al catedrei de genomică translațională a cancerului la Queen’s University Belfast, a descris situația drept „o bombă cu ceas pe care trebuie să o dezamorsăm cât mai repede posibil, altfel cifrele vor continua, fără îndoială, să crească".

În Anglia, dintre cele 12 tipuri de tumori analizate, rata de incidență a cancerului de prostată în rândul bărbaților sub 50 de ani a crescut de la 1 caz la 100.000 de persoane în 2001 la 3,6 cazuri la 100.000 în 2023.

În aceeași perioadă, rata cancerului colorectal la persoanele sub 50 de ani a crescut de la 3,9 cazuri la 100.000 de persoane în 2001 la 8,4 cazuri la 100.000 în 2023.

Totodată, ratele cancerului uterin și renal cu debut precoce s-au dublat, ajungând la 3,9, respectiv 3 cazuri la 100.000 de persoane.

Rata cancerului de sân în rândul persoanelor sub 50 de ani a crescut, deși într-un ritm mai redus, de la 42 la 47,5 cazuri la 100.000 de persoane în 2023. Au fost înregistrate creșteri și în cazul cancerului pancreatic și hepatic cu debut precoce.

În Statele Unite, analiza datelor oficiale începând cu anul 2000 a arătat că, în rândul pacienților sub 50 de ani, rata cancerului renal s-a mai mult decât dublat, de la 2,5 cazuri la 100.000 de persoane în 2000 la 5,3 cazuri la 100.000 în 2023.

În același timp, cazurile de cancer colorectal, uterin și pancreatic au crescut cu peste 50%, iar cele de cancer de sân cu aproximativ 20%.

În Olanda, cercetătorii au identificat creșteri semnificative ale cancerelor cu debut precoce de colon și rect, rinichi, ficat și col uterin.

În schimb, rata cancerului pulmonar în rândul persoanelor sub 50 de ani a scăzut în toate cele trei țări, reflectând reducerea continuă a fumatului.


Pub