Conform legendei, ea a domnit ca Papa Ioana a VIII-a din 855 până în 858, înainte ca adevărata sa identitate să fie dezvăluită când a născut în timpul unei procesiuni religioase pontificale.

Una dintre cele mai vechi relatări scrise despre Papesa Ioana datează din secolul al XIII-lea, și aparține francezului Ștefan de Bourbon, un predicator al Ordinului Dominican, care susținea că o femeie-Papă fără nume a fost aleasă în jurul anului 1100. Versiunea sa o descrie ca o scribă foarte educată care a devenit notar papal înainte de a urca pe tronul papalității.

Originile mitului Papei Ioana

Însărcinată la momentul alegerii sale, Ioana ar fi intrat în travaliu în timpul unei procesiuni și a fost expusă public, apoi ucisă cu pietre de către o mulțime furioasă. Legenda a luat amploare prin scrierile lui Martin de Troppau, un cronicar polonez care a plasat domnia Ioanei între Leon al IV-lea (847-855) și Benedict al III-lea (855-858). Cartea sa Chronicon Pontificum et Imperatorum a devenit un text medieval copiat pe scară largă, asigurând răspândirea poveștii în întreaga Europă. Până în secolul al XIV-lea, numele „Ioana” a fost ferm atașat poveștii, deși versiunile anterioare o numeau Agnes sau Gilberta.

Timp de secole, Papa Ioana a fost considerată o figură reală. Dar în 1415, Conciliul de la Constance a invocat legenda ei ca argument împotriva participării femeilor la puterea bisericească.

Umaniști renascentiști precum Giovanni Boccaccio și Petrarca au inclus-o în operele lor, consolidându-i și mai mult locul în imaginația populară. Cu toate acestea, până în secolul al XVI-lea, oamenii de știință au început să pună la îndoială povestea. Aeneas Silvius Piccolomini (ulterior Papa Pius al II-lea) a respins-o, considerând că era doar ficțiune, iar cardinalul Caesar Baronius, în lucrarea sa Annales Ecclesiastici, a subliniat inconsecvențe cronologice – nu a existat un interval între Leo IV și Benedict al III-lea suficient de lung pentru a găzdui un mandat de Papă, de doi ani. Infirmarea decisivă a venit din partea istoricului calvinist David Blondel în 1647. Cartea sa Éclaircissement familier de la question a demontat în mod sistematic mitul, susținând că nu exista nicio sursă contemporană fiabilă care să susțină existența Ioanei. Iar istoricii moderni au fost de acord: povestea este o invenție medievală, posibil inspirată de scrierile satirice antipapale sau influența reală a unor femei puternice precum Marozia, o nobilă romană din secolul al X-lea care controla numirile papale.

Persistența mitului Papei Ioana poate fi atribuită mai multor factori, printre care propagandă antipapală – în timpul reformei protestante, povestea a fost folosită ca armă pentru a critica corupția și secretul Bisericii Catolice. Avertismentul moral – clericii medievali au folosit-o pe Ioana ca o poveste de avertizare cu privire la înșelăciune și la pericolele femeilor aflate la putere. Simbol al subversiunii feminine – în secolele următoare, feministele și secularistele au revendicat-o pe Ioana ca simbol al rezistenței împotriva instituțiilor patriarhale.

Un detaliu ciudat, adesea citat, este că procesiunile papale au evitat o anumită stradă din Roma unde se presupune că Ioana a născut. Unii susțin că… din rușine, dar istoricii notează că rutele papale erau dictate de tradiție și logistică, nu de scandaluri ascunse.

O altă variantă sugerează că Ioana a fost o englezoaică din Mainz care s-a deghizat într-un călugăr pentru a-și urma iubitul la Atena, înainte de a ajunge Papă. Această versiune, popularizată de scriitorii de mai târziu, a adăugat intrigă romantică, dar a fost lipsită de bază istorică.

Totuși, în ciuda faptului că a fost dezmințită existența ei, Papa Ioana rămâne o figură fascinantă în literatură și cinematografie. Romanul din 1996 al Donnei Woolfolk Cross, Pope Joan, și adaptarea cinematografică din 2009 au păstrat legenda vie pentru noi audiențe.

Abonează-te la ştirile UNIMEDIA pe Google News